0.2 C
Bucharest
Friday, 8 December 2023
HomeSocialMeteoPloaia torențială și vijelia au făcut prăpăd la Constanța

Ploaia torențială și vijelia au făcut prăpăd la Constanța

Mai mulţi copaci au căzut sâmbătă pe carosabil, iar unul peste un autoturism, acoperişurile s-au desprins de pe două blocuri şi un balcon este în pericol de prăbuşire, în municipiul Constanţa, din cauza ploii torenţiale şi a vijeliei, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) “Dobrogea”, potrivit agerpres.ro.

La Năvodari, tabla de pe acoperişul unui bloc riscă să cadă, iar un copac a fost doborât pe stradă.

Un panou publicitar a fost spulberat de vântul puternic şi un copac a fost rupt, în nordul staţiunii Mamaia.

Copaci au căzut şi în localităţile Negru Vodă, Hârşova, în zona Hanul Morilor, precum şi între Amzacea şi Topraisar.

Pe podul dintre Mangalia şi 2 Mai, un fir de telefonie s-a desprins şi încurcă circulaţia rutieră.

Un stâlp de electricitate este în pericol de cădere în localitatea Lumina, iar la Biruinţa, o casă a rămas fără acoperiş.

Judeţul Constanţa se află sub cod portocaliu de ploi şi vânt puternic până duminică la ora 10.00, apoi, până la ora 18.00, sub cod galben de ploi şi vânt puternic. 

Ploile au făcut prăpăd în Constanța

Ploile torențiale au făcut prăpăd în județul Constanța. Situația cea mai gravă s-a înregistrat în Cernavodă, unde zece familii au fost evacuate din cauza ploii. Astfel, 40 de persoane vor fi cazate în internatul şcolii. Autoritățile le vor asigura paza locuințelor cât timp vor fi plecate.

Prefectul Ioan Albu s-a deplasat la fața locului.

În municipiul Constanța, mai multe străzi au fost blocate. Până la această oră, un echipaj al Serviciului Spații Verzi, din cadrul Primăriei a intervenit pentru eliberarea carosabilului pe str. Crizantemelor, unde un copac uscat pe interior s-a prăbușit. De asemenea, s-a mai intervenit pe aleea Timonei pentru ridicarea unui copac căzut, care a avariat ușor plafonul unui autovehicul. Reprezentanții Serviciului Spații Verzi sunt pregătiți să intervină în cazul în care situația o va impune cu 4 echipe formate din alpiniști și țapinari.

Echipe ale Serviciului Igienă Publică intervin în permanență la pasajele inundate de la Gară și de pe str. Ștefan cel Mare cu vidanje.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Confruntări cu poliția la un marş al israelienilor de extremă dreaptă din Ierusalim

Confruntări cu poliţia au avut loc la începutul unui marş al israelienilor de extremă dreaptă joi seară la Ierusalim, potrivit martorilor, informează agenţia DPA,...

O companie a PMB vrea despăgubiri de doar 5.000 de euro de la firma care a întârziat finalizarea pasajului Doamna Ghica

Trustul de Clădiri Metropolitane Bucureşti S.A., companie care realizează servicii de proiectare şi lucrări de construcție aferente obiectivelor de investiții ale municipalităţii,...

Ce-i de făcut  azi în România?

Schimbările democratice consacrate de Constituție (1992) au dus și în România la libertăți și drepturi fundamentale de care să se poată bucura fiecare cetățean....
Ultima oră
Pe aceeași temă