22.4 C
București
sâmbătă, 18 iulie 2026
AcasăSocialEducațiePlanurile-cadru pentru liceu, aprobate: materii comune pentru toți elevii și specializări adaptate

Planurile-cadru pentru liceu, aprobate: materii comune pentru toți elevii și specializări adaptate

Noile structuri curriculare intră în vigoare din anul școlar 2026–2027. Elevii vor avea un trunchi comun de materii, completat de discipline de specialitate și opționale.

Ministerul Educației a aprobat noile planuri-cadru pentru învățământul liceal, aplicabile din anul școlar 2026–2027. Ordinul a fost deja semnat de ministrul Educației, Daniel David, și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Conform noii structuri, toate liceele, indiferent de profil, vor include un set comun de materii obligatorii.

Acestea vor forma baza educațională a fiecărui elev, alături de disciplinele specifice profilului ales și opționalele care permit aprofundarea în diverse domenii de interes.

Echilibru între știință, cultură și formare pentru viață

Ministrul Educației subliniază că reforma are ca scop formarea unor cetățeni competenți, echilibrați și bine pregătiți pentru viață.

„Am încercat să menținem un echilibru între câteva lucruri fundamentale pe care cred că trebuie să le învețe copiii – științele pe de-o parte, religia pe de altă parte, elementele de cultură națională, componenta de pregătire pentru viață”, a declarat Daniel David.

„Ca în final să fie buni specialiști, buni cetățeni și oameni mulțumiți de propria viață. Dacă ai specializarea mate-info nu se poate ca disciplina info să aibă mai puține ore decât alte discipline.”

Specializarea devine mai coerentă, fără a exclude educația generală

Elevii vor aprofunda materiile corespunzătoare profilului ales, fără să neglijeze domeniile generale. De exemplu, cei de la profilul uman vor studia științe și matematică aplicată în științele sociale până în clasa a XII-a.

Odată cu noile planuri-cadru, vor fi elaborate și noi programe școlare, manuale și materiale de lucru. De asemenea, cadrele didactice vor participa la sesiuni de formare pentru a se adapta noii programe educaționale.

„Am avut dezbateri de luni de zile, este un proces pe care ar fi trebuit să-l avem de vreo 5 ani, a fost amânat din diverse motive. Vom intra într-o nouă logică curriculară, pentru că urmează să lucrăm la programe, la noi manuale, la trainingul și formarea profesorilor”, a precizat ministrul Daniel David.

Noile planuri-cadru se vor aplica elevilor care vor începe liceul în anul școlar 2026–2027.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă