Potrivit unor oficiali americani, planurile nu vizează o invazie clasică, de amploare, ci acțiuni punctuale, raiduri rapide realizate de forțe speciale, sprijinite de unități de infanterie
Pentagon analizează scenarii care ar putea include intervenții terestre în Iran, în contextul în care mii de militari americani sunt dislocați în Orientul Mijlociu, pregătind terenul pentru o posibilă escaladare a conflictului, relatează The Washington Post.
Potrivit unor oficiali americani, planurile nu vizează o invazie clasică, de amploare, ci mai degrabă acțiuni punctuale, raiduri rapide realizate de forțe speciale, sprijinite de unități de infanterie. Aceste operațiuni ar putea dura de la câteva săptămâni la câteva luni, în funcție de obiectivele stabilite.
Printre țintele analizate se numără infrastructura strategică a Iranului, inclusiv insula Kharg, un nod esențial pentru exporturile de petrol. De asemenea, sunt luate în calcul acțiuni în zona Strâmtorii Ormuz, unde ar putea fi neutralizate capacități militare capabile să afecteze transportul maritim.
În paralel, administrația condusă de Donald Trump transmite mesaje contradictorii: pe de o parte, vorbește despre negocieri și o posibilă detensionare, iar pe de altă parte avertizează asupra unor reacții dure dacă Iranul nu renunță la ambițiile sale nucleare. Secretarul de stat Marco Rubio a declarat recent că obiectivele militare ar putea fi atinse fără o intervenție terestră de amploare, sugerând că Washingtonul încearcă să evite un conflict prelungit. Totuși, pregătirile militare indică faptul că toate opțiunile rămân pe masă.
Riscurile unei astfel de intervenții sunt considerabile. Militarii americani ar putea deveni ținte pentru drone, rachete sau atacuri la sol, într-un teatru de operațiuni deja tensionat. În ultima perioadă, sute de soldați americani au fost răniți în atacuri atribuite Iranului în mai multe state din regiune. În același timp, ideea trimiterii de trupe terestre în Iran întâmpină opoziție puternică în rândul opiniei publice americane, majoritatea cetățenilor respingând o astfel de implicare directă.
În acest context, decizia finală privind o eventuală escaladare militară aparține Casei Albe, iar evoluția conflictului rămâne incertă, între presiunea diplomatică și opțiunea unei intervenții mai dure.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube