36.5 C
București
luni, 29 iunie 2026
AcasăSocialEvenimentPlanul Roșu activat la Mangalia, după ciocnirea unui microbuz cu un autoturism

Planul Roșu activat la Mangalia, după ciocnirea unui microbuz cu un autoturism

Conform ISU Constanța, în accident au fost implicate 11 persoane: zece pasageri din microbuz și conducătorul autoturismului

Autoritățile din județul Constanța au declanșat marți dimineață Planul Roșu de Intervenție, în urma unui grav accident rutier produs la ieșirea din Mangalia spre Albești. În coliziune au fost implicate un microbuz de transport persoane și un autoturism, anunță ISU Constanța.

Incidentul a avut loc în jurul orei 07:20, pe strada Oituz din Mangalia. Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, cele două vehicule circulau din sensuri opuse, în momentul impactului. Testările alcoolscopice efectuate asupra șoferilor au indicat valori negative.

La fața locului au fost mobilizate opt echipaje de prim ajutor, un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, trei autospeciale pentru transport victime multiple și trei ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță.

Conform ISU Constanța, în accident au fost implicate 11 persoane: zece pasageri din microbuz și conducătorul autoturismului. Toate victimele sunt conștiente și au primit îngrijiri medicale la fața locului. Inițial s-a crezut că șoferul autoturismului ar fi rămas încarcerat, însă ulterior această informație nu s-a confirmat.

Trei dintre răniți au fost transportați la spital de echipajele SAJ, restul victimelor fiind în continuare evaluate. Accidentul a dus la blocarea circulației în zonă, ceea ce a provocat aglomerație în trafic, la orele de vârf. Polițiștii rutieri continuă cercetările, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii coliziunii.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Noi membri în PNL. Doi senatori părăsesc grupul PACE-Întâi România și se alătură liberalilor

Senatorii Dorin-Silviu Petrea și Ștefan Borțun au anunțat luni, în plenul Senatului, că demisionează din grupul parlamentar PACE-Întâi România și se înscriu în grupul...

Tensiuni crescute între China și Japonia. Beijingul impune noi sancțiuni comerciale pentru companii nipone

China a introdus luni 20 de entități japoneze pe lista neagră de control al exporturilor, acuzându-le că „au participat la întărirea capacităţilor militare ale...

Noi restricții de trafic la Pasajul Basarab. Un sens de circulație se închide de luni

Primăria Capitalei anunță noi restricții de circulație la Pasajul Basarab, în contextul lucrărilor de reabilitare aflate în desfășurare.După prima săptămână de șantier, autoritățile spun...
Ultima oră
Pe aceeași temă