19.1 C
București
luni, 15 iunie 2026
AcasăPoliticăPlângere penală împotriva lui Victor Ponta pentru înaltă trădare, după afirmațiile privind...

Plângere penală împotriva lui Victor Ponta pentru înaltă trădare, după afirmațiile privind inundarea unor sate din România

Partidul DREPT a anunțat că va depune o plângere penală împotriva fostului prim-ministru Victor Viorel Ponta și a „complicilor săi” pentru săvârșirea infracțiunii de înaltă trădare, în legătură cu inundațiile care au afectat România.

Liderul partidului, Vlad Gheorghe, a precizat că va depune și o plângere pentru „omor calificat” pe numele lui Victor Ponta, în cazul în care acțiunile acestora au dus la pierderi de vieți omenești.

Într-un mesaj postat pe Facebook, Vlad Gheorghe a explicat că decizia de a „lăsa sate românești sub ape” pentru a proteja capitala Serbiei a fost o acțiune „intenționată” și că Ponta și cei implicați trebuie trași la răspundere.

„Locul trădătorilor e la închisoare, nu la Cotroceni. Alături de colegii mei din partidul DREPT vom face plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de înaltă trădare pe numele lui Victor Viorel Ponta şi a complicilor săi care au permis inundarea intenţionată a României”, a declarat liderul DREPT.

El a subliniat că, deși se referă la Ponta și „complicii săi”, ar putea fi implicați și alți oficiali, precum Ministrul Energiei din acea perioadă și șeful de la Apele Române. De asemenea, Gheorghe a menționat că va depune o plângere pentru omor calificat, dacă această acțiune a dus la pierderi de vieți omenești.

Critici la adresa fostului premier

Vlad Gheorghe nu a ezitat să îl critice pe Victor Ponta, remarcând că acesta a „patronat” tragedia de la Colectiv și a fost responsabil de acțiuni care au dus la suferința multor români.

„Ponta, după ce a ‘patronat’ Colectivul, ne spune că a inundat sate româneşti ca să salveze Belgradul. Ce urmează? Lăcuste? Invazie de broaște? Eclipsă de soare? Toate pedepsele Biblice?”, a afirmat Gheorghe.

Liderul DREPT l-a acuzat pe Ponta că nu a fost „mândru” pentru acțiunile sale, ci mai degrabă iresponsabil, adăugând că fostul prim-ministru „a închis ochii la tragedia de la Colectiv” și că a evitat să își asume responsabilitatea pentru greșelile sale.

„Același Ponta care a închis ochii la tragedia de la Colectiv, care a fugit din funcţie în toiul nopţii, care şi-a bătut joc de justiţie, de oameni, de un întreg popor”, a mai spus Gheorghe.

Întrebări privind interesele României

Vlad Gheorghe i-a cerut lui Victor Ponta să explice ce a negociat pentru România în cadrul acelor decizii controversate. „Ce-ar fi să ne spună Ponta şi ce a negociat pentru România, nu doar ce a sacrificat din România?”, a întrebat liderul DREPT. El a adăugat că, în opinia sa, astfel de gesturi nu pot fi considerate „patriotism”, ci mai degrabă trădare.

„România nu mai poate fi condusă de oameni care îşi laudă eşecurile şi distrugerile. Nu uităm. Nu iertăm. Nu mai acceptăm”, a concluzionat Vlad Gheorghe.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă