16.6 C
București
vineri, 10 iulie 2026
AcasăInternaționalCriza din UcrainaPetrolier rusesc lovit de drone ucrainiene

Petrolier rusesc lovit de drone ucrainiene

Un petrolier rusesc a fost lovit de drone ucrainene în strâmtoarea Kerci, a anunţat presa rusă, scrie News.ro.

Petrolierul a fost avariat în urma atacului, iar două remorchere se aflau la faţa locului pentru a-i acorda asistenţă, a anunţat agenţia de ştiri de stat Tass, citând Centrul de salvare maritimă.

Atacul semnalat a întrerupt pentru scurt timp traficul pe podul Kerci, punct strategic care leagă Crimeea ocupată de Rusia de Rusia continentală.

Explozii au fost auzite în apropierea podului sâmbătă devreme, au declarat oficiali ruşi, adăugând că exploziile au fost legate de atacul asupra petrolierului. Nu s-a scurs combustibil de pe navă, care avea 11 persoane la bord, a precizat Tass.

Ucraina, care rareori comentează atacurile asupra unor obiective ruseşti, nu a făcut nicio declaraţie oficială cu privire la acest incident.

The Moscow Times a identificat nava ca fiind petrolierul chimic SIG, care se află sub incidenţa sancţiunilor americane pentru că a furnizat combustibil pentru avioane forţelor ruseşti din Siria care îl susţin pe preşedintele Bashar al-Assad.

Vladimir Rogov, un oficial instalat de Rusia în regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei, a declarat că mai mulţi membri ai echipajului navei au fost răniţi de cioburi de sticlă în timpul atacului.

Traficul pe podul Kerci a fost întrerupt timp de aproximativ trei ore şi a fost reluat sâmbătă dimineaţa devreme, potrivit canalului Telegram al centrului de informare pentru autostrăzi.

Podul, finalizat de Rusia în 2018, la patru ani după ce Moscova a anexat peninsula Crimeea de la Ucraina, a fost supus la două atacuri majore în timpul invaziei ruseşti în Ucraina, care durează de 17 luni, cel mai recent având loc luna trecută.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Vânzările de locuințe existente din SUA au scăzut în iunie, pe fondul preocupărilor persistente legate de costuri

Vânzările de locuințe existente din Statele Unite au scăzut în luna iunie, potrivit datelor publicate joi de reprezentanții industriei imobiliare, pe fondul preocupărilor persistente...

Ilie Bolojan: PNL va respecta suspendarea provizorie decisă de instanță, dar nu va renunța la hotărârile Congresului

Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că partidul va respecta decizia provizorie a Tribunalului București privind suspendarea hotărârilor adoptate la Congresul Extraordinar din 21...

Doliu în fotbalul românesc! Gabi Mureșan, campion cu CFR Cluj, a murit la 44 de ani

Gabriel Mureșan, fost internațional român și unul dintre simbolurile lui CFR Cluj, a încetat din viață la vârsta de 44 de ani.Fotbalul românesc este...
Ultima oră
Pe aceeași temă