18.5 C
București
duminică, 5 mai 2024
AcasăInternaționalPeste 100 de jurnalişti afgani cer ajutor internațional - Sunt în mare...

Peste 100 de jurnalişti afgani cer ajutor internațional – Sunt în mare pericol

Peste 100 de jurnalişti afgani sunt în mare pericol și cer ajutor internațional. Aceștia își doresc de la comunitățile internaționale să apere libertatea presei în țara lor, relatează DPA.

Nevoia cea mai urgentă este pentru garanţii de protecţie, în special în cazul femeilor jurnaliste, afirmă grupul în apelul transmis prin intermediul organizaţiei Reporteri fără Frontiere (RFF).

Atacurile frecvente împotriva membrilor presei şi ingerinţa talibanilor în munca jurnaliştilor îi face pe aceştia să se teamă de ce e mai rău, spun ei.

Apelul, intitulat ‘Jurnalismul în Afganistan este în pericol de extincţie’, a fost semnat de un grup, divers etnic şi politic, de 103 jurnalişti, editori şi fotografi, printre care 20 de femei, arată RFF.

Cei mai mulţi lucrează încă în Afganistan, chiar dacă unii se ascund şi 10 se află în exil. Toţi au dorit să rămână anonimi de teama represaliilor împotriva lor sau a familiilor lor.

‘Talibanii au arătat că nu vor tolera o presă liberă, nici la Kabul şi nici în provincii’, a declarat directorul executiv al RFF, Christian Mihr. ‘Există o ameninţare de întoarcere la cei cinci ani întunecaţi din prima guvernare talibană’, a adăugat el.

Jurnaliştii afgani solicită sprijin concret care permită redacţiilor să continue să lucreze. Pe termen scurt, este nevoie de asistenţă diplomatică, consulară şi financiară pentru evacuarea jurnaliştilor aflaţi la risc, se mai spune în scrisoare.

Potrivit RFF, jurnaliştilor refugiaţi ar trebui ajutaţi să găsească de lucru în domeniul lor în străinătate, iar instituţiile internaţionale ar trebui să obţină angajamente concrete din partea talibanilor când vor negocia cu ei.

RFF a salutat promisiunea Ministerului german de Interne de a primi 2.600 de afgani care au nevoie de protecţie specială.

Totodată, RFF a confirmat că a furnizat Ministerului de Externe de la Berlin o listă cu numele a peste 152 de jurnalişti, inclusiv zeci de femei, care se află în prezent în situaţie de risc crescut în Afganistan, conform Agerpres.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Președintele Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, la Washington

Președintele Klaus Iohannis va fi decorat de Atlantic Council, într-o ceremonie care se va desfășura la Washington, în ziua de 8 mai 2024. Președintele Iohannis...

Lumina Sfântă a fost adusă în Republica Moldova de un avion al României

Lumina Sfântă a fost adusă de la Ierusalim în Republica Moldova, în anul 2024, de un avion al României, anunță presa de la Chișinău. Cursa...
Ultima oră
Pe aceeași temă