13.7 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSocialEvenimentPeste 100 de elevi evacuați. O țeavă de gaze s-a fisurat în...

Peste 100 de elevi evacuați. O țeavă de gaze s-a fisurat în timpul unor lucrări

Aproximativ 120 de elevi de la Liceul “Margareta Sterian” din municipiul Buzău au fost evacuați din școală în urma unui incident în care s-a rupt un branșament dintr-o conductă de gaze.

Incidentul a avut loc în timpul unor lucrări de reabilitare a străzii din zonă. Autoritățile au acționat prompt pentru evacuarea în siguranță a elevilor și au luat măsuri pentru a remedia situația în zona afectată de scurgerea de gaze.

La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompieri, jandarmi, poliţişti şi angajaţi ai Distrigaz, care au procedat la oprirea furnizării de gaz în vederea efectuării reparaţiilor, notează Agerpres.

“Am asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, am intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi cu o ambulanţă SMURD. La faţa locului au fost prezente şi două echipaje ale Distrigaz. Ar fi fost vorba despre o ţeavă de gaze fisurată, un branşament rupt din conducta principală. În momentul în care au ajuns echipele Distrigaz, a fost oprită scurgerea de gaz, au fost evacuaţi aproximativ 120 de elevi, inclusiv preşcolari. Au fost afectaţi consumatorii de pe trei străzi. La faţa locului au intervenit şi echipaje de jandarmi şi poliţie”, a declarat pentru sursa citată purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, Alisa Antonia Ioniţă.

“Au fost efectuate lucrări de reamenajare a străzii, s-a fisurat o ţeavă de gaze. Copiii din primul corp de clădire de la stradă, în jur de 100, au fost evacuaţi în clădirea din spate a liceului. M-am deplasat la faţa locului, gazele au fost oprite. Ulterior am decis să le dau drumul copiilor acasă, astfel încât lucrările să se desfăşoare fără impedimente. Având în vedere că şi mâine este zi liberă, vom vedea cum vom recupera orele. Ne-am asigurat că toţi copiii au ajuns acasă”, a precizat pentru Agerpres inspectorul adjunct al IŞJ Buzău, Daniela Palcău.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...

100 de arestați la Boston după o manifestație pro-Palestina

Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa în campusul unei universităţi din Boston şi tabăra lor a...

Doi urși au ajuns în câteva localități din Harghita

Doi urși au fost văzuți în ultimele 24 de ore în localități din județul Harghita. Autoritățile au informat populația. Echipe mixte au fost trimise...
Ultima oră
Pe aceeași temă