„Astăzi, (n.r. vineri), 6 iulie, Institutul de Diagnostic si Sănătate Animală Bucureşti (I.D.S.A.) – Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Pestă Porcină Africană a confirmat prezenţa virusului Pestei Porcine Africane la porcii dintr-o gospodărie din localitatea Crestur, judeţul Bihor”, arată comunicatul.
„Conform procedurilor, DSVSA Bihor a luat imediat măsuri: punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploataţiei, au fost impuse restricţii de mişcare, s-a efectuat dezinfecţia exploataţiei afectate, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate”, precisează Autoritatea.
Potrivit ANSVSA, pentru a preveni răspândirea bolii, au fost sacrificaţi porcii bolnavi şi cei care au fost în contact cu aceştia şi s-a realizat ecarisarea cadavrelor şi au fost recoltate probe pentru examene de laborator de la animalele moarte şi sacrificate (57 de capete).
„Centrul Local de Combatere a Bolilor Bihor s-a reunit pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum şi pentru adoptarea zonelor de restricţii, iar o anchetă epidemiologică este în desfăşurare”, menţionează sursa citată.
Autoritatea asigură că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând riscul îmbolnăvirii pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.