12.2 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiPatru avioane Eurofighter din Germania au ajuns în România pentru a participa...

Patru avioane Eurofighter din Germania au ajuns în România pentru a participa la supravegherea spaţiului aerian

Patru avioane de luptă Eurofighter din Germania au sosit miercuri în România pentru a oferi sprijin la supravegherea spaţiului aerian de la sfârşitul lui noiembrie, potrivit agerpres.ro.

“Germania sprijină aliatul său NATO, România, la supravegherea spaţiului aerian în cadrul misiunii de poliţie aeriană întărită Air Policing South (eAPS). Astfel, în această după-amiază (miercuri – n.r.), avioanele de luptă Eurofighter ale Forţelor Aeriene Germane au sosit la baza militară Mihail Kogălniceanu de lângă Constanţa. În săptămânile trecute au fost deja implementate ample măsuri pregătitoare pentru desfăşurarea contingentului german, format dintr-un total de 150 de militari”, precizează Ambasada Germaniei într-un comunicat transmis, miercuri.

Potrivit sursei citate, începând cu data de 27 noiembrie, patru avioane de luptă Eurofighter vor fi operaţionale şi vor consolida apărarea aeriană la Flancul sud-estic al NATO. În prealabil, se va mai efectua certificarea din partea NATO.

“Îi întâmpin cu căldură pe membrii contingentului german de intervenţie în România. Participând din nou la misiunea de poliţie aeriană întărită Air Policing South cu patru avioane de luptă Eurofighter, arătăm că suntem alături de aliatul nostru, România, şi colaborăm la securizarea teritoriului nostru aliat. Le mulţumesc partenerilor noştri români pentru ospitalitate şi pentru cooperarea excelentă”, a declarat ambasadorul Germaniei în Românie, Peer Gebauer, citat în comunicat.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă