22.1 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăSocialJustițiePatronul Fermei Dacilor rămâne în arest la domiciliu

Patronul Fermei Dacilor rămâne în arest la domiciliu

Judecătoria Ploiești a decis ca patronul Fermei Dacilor, Cornel Dinicu, să rămână în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Judecătoria Ploieşti a admis, luni, propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu dispusă faţă de Dinicu.

De asemenea, instanţa a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului de luare a unei măsuri preventive mai uşoare, respectiv măsura preventivă a controlului judiciar.

Cornel Dinicu a contestat deja decizia Judecătoriei Ploieşti.

Acesta, dar şi alte două persoane implicate în administrarea complexului turistic – Vitomir Adrian Ristin şi Adelina Elena Ilie, sunt acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, după ce opt persoane, respectiv cinci adulţi şi trei copii, au murit carbonizate în urma incendiului care a izbucnit la Ferma Dacilor a doua zi de Crăciun.

Conform anchetatorilor, construcţia corpului principal de clădire, care include restaurant, bucătărie şi spaţii de cazare la parter şi mansardă, a fost executată în regie proprie, fără obţinerea avizelor şi autorizaţiei de construire, iar demersurile şi măsurile dispuse pentru „intrarea în legalitate” au fost realizate cu încălcarea prevederilor legale.

Aceeaşi sursă a mai arătat că societatea comercială era racordată la reţeaua de alimentare cu energie electrică în baza unui contract încheiat în anul 2014, pentru un consumator non casnic tip persoană fizică, loc de consum cu denumirea ‘pompă de apă’ având o putere de 8 Kw, insuficientă pentru susţinerea consumatorilor electrici ai unei pensiuni. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Comisia Electorală din Rusia a respins candidatura partidului de opoziție Iabloko la alegerile regionale din Sankt Petersburg

Comisia Electorală Centrală (CEC) a Rusiei a confirmat vineri decizia autorităților electorale din Sankt Petersburg de a exclude candidații partidului liberal Iabloko de la...

RO-Alert în județul Tulcea după detectarea unor ținte aeriene lângă granița cu Ucraina

Ministerul Apărării Naționale (MApN) a anunțat că, în noaptea de 30 spre 31 iulie, sistemul de supraveghere radar a identificat un grup de ținte...

Letonii dezvăluie arma secretă din duelul cu FCSB! Declarațiile lui Mihai Stoica au ajuns pe pereții vestiarului

Fundașul lui FK Auda, Oskars Rubenis, a explicat cum declarațiile făcute de oficialii FCSB au fost folosite ca sursă de motivație înaintea dublei din...
Ultima oră
Pe aceeași temă