15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaParlamentul European cere un tribunal special pentru judecarea crimelor rușilor în Ucraina....

Parlamentul European cere un tribunal special pentru judecarea crimelor rușilor în Ucraina. Din România, singurul eurodeputat care s-a opus este Maria Grapini

Parlamentul European a aprobat prin vot o rezoluție care cere înființarea unui tribunal special care ar urma să judece crimele comise de militarii ruși în Ucraina.

Rezoluția a fost aprobată de Parlamentul European la data de 19 ianuarie 2023. Textul a fost adoptat cu 472 voturi “pentru”, 19 “împotrivă” și 33 de abțineri, a anunțat Parlamentul European. Din România, singurul eurodeputat care a votat împotriva rezoluției este Maria Grapini. Toți ceilalți eurodeputați români au votat “pentru”.

“Într-o rezoluție adoptată joi, eurodeputații solicită tragerea la răspundere a conducerii politice și militare ruse pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei.
Parlamentul declară că atrocitățile comise de forțele ruse în Bucha, Irpin și multe alte orașe ucrainene dezvăluie brutalitatea războiului și subliniază importanța unei acțiuni internaționale coordonate pentru a-i aduce pe cei responsabili în fața justiției în conformitate cu dreptul internațional. Eurodeputații cer UE să insiste pentru crearea unui tribunal internațional special, în strânsă cooperare cu Ucraina și cu comunitatea internațională, care să urmărească penal conducerea politică și militară a Rusiei și aliații acesteia. Înființarea unui tribunal ar acoperi lacunele mari din actuala structură instituțională a justiției penale internaționale și ar completa eforturile de investigare ale Curții Penale Internaționale, care în prezent nu poate investiga crima de agresiune din Ucraina.

Conducerea politică și militară din Rusia și Belarus trebuie trasă la răspundere Menționând că modalitățile exacte și componența tribunalului special rămân de stabilit, eurodeputații subliniază că acesta trebuie să aibă competența de a-l investiga nu numai pe Vladimir Putin și conducerea politică și militară a Federației Ruse, ci și pe Aliaksandr Lukașenka și pe apropiații acestuia din Belarus. Aceștia subliniază, de asemenea, că lucrările pregătitoare ale UE privind tribunalul special ar trebui să înceapă fără întârziere și să se concentreze pe stabilirea modalităților pentru tribunalul special în cooperare cu Ucraina. Autoritățile ucrainene și internaționale trebuie sprijinite în vederea obținerii dovezilor care urmează să fie utilizate în viitor. Parlamentul crede cu tărie că înființarea unui tribunal special ar trimite un semnal foarte clar atât societății ruse, cât și comunității internaționale că președintele Putin și conducerea Rusiei în general pot fi condamnați pentru crima de agresiune din Ucraina. Eurodeputații subliniază că nu mai este posibil ca Federația Rusă sub conducerea lui Putin să revină la relațiile anterioare cu Occidentul. Textul a fost adoptat cu 472 voturi pentru, 19 împotrivă și 33 abțineri”, a anunțat Parlamentul European.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...
Ultima oră
Pe aceeași temă