6.3 C
București
duminică, 8 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiPână azi au fost înregistrate 238 de plângeri în cazul evenimentelor din...

Până azi au fost înregistrate 238 de plângeri în cazul evenimentelor din 10 august

Numărul plângerilor din partea persoanelor care au participat la protestul din 10 august şi care au fost înregistrate până vineri a ajuns la 238, fiind efectuate până în prezent 106 audieri în dosarul privind anchetarea evenimentelor respective, în care au fost rănite mai multe persoane, a anunţat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un comunicat de presă.

Sunt în curs de desfăşurare activităţi investigative pentru identificarea persoanelor implicate în comiterea violenţelor, inclusiv din rândul forţelor de ordine, se precizează în comunicat.

Totodată, Parchetul mai anunţă că sâmbătă şi duminică, între orele 9 şi 14, este program cu publicul la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, strada George Georgescu, nr. 3 , sector 4, Bucureşti, iar de luni se vor efectua acte de urmărire penală, inclusiv primirea de plângeri sau denunţuri la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte, bulevardul Libertăţii nr. 12, sector 5.

„Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie avertizează asupra pericolului generat de atacurile sistematice, din media, la care sunt supuşi unii procurori care instrumentează dosarele aflate în atenţia opiniei publice. Totodată, reiterează asigurarea efectuării unor anchete imparţiale şi efective pentru aflarea adevărului privind faptele comise, identificarea persoanelor implicate, precum şi al stabilirii responsabilităţilor legale”, se menţionează în comunicat.

Cele mai citite

Dacia Duster 3 câștigă titlul de „Mașina Anului 2025” în Polonia

A treia generație a SUV-ului Dacia Duster a obținut un succes remarcabil în Polonia, una dintre cele mai mari piețe auto din Europa, fiind...

BMW intenționează să recicleze 10.000 de mașini anual la centrul său de lângă München

BMW Group își propune să crească semnificativ capacitatea centrului său de reciclare și dezmembrare (RDC), situat în apropiere de München, având ca obiectiv reciclarea...

Elena Lasconi: Dacă CCR va anula de zece ori alegerile, eu voi candida și a 11-a oară

Liderul USR a făcut, sâmbătă, un apel ferm către cetățeni, să nu răspundă instigărilor unor politicieni Liderul USR, Elena Lasconi, a condamnat decizia Curții Constituționale,...
Ultima oră
Pe aceeași temă