19.9 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalOpt persoane au murit și alte 15 sunt dispărute într-un accident într-o...

Opt persoane au murit și alte 15 sunt dispărute într-un accident într-o mină din centrul Chinei

Opt persoane au murit şi 15 sunt date dispărute în urma unui accident produs vineri într-o mină de cărbune din oraşul Pingdingshan, în provincia Henan din centrul Chinei, a anunţat agenţia de presă de stat Xinhua, potrivit Reuters, preluat de news.ro.

Ancheta preliminară a arătat că accidentul a avut loc în jurul orei locale 14:55, din cauza unei explozii de cărbune şi gaze la mina deţinută de compania chineză Pingdingshan Tianan Coal Mining (601666.SS).

Potrivit agenţiei de gestionare a situaţiilor de urgenţă din oraş, din cele 45 de persoane aflate în mină, opt au murit şi 15 sunt date dispărute, în timp ce salvatorii au luat legătura cu ceilalţi 22.

“În total, 425 de persoane lucrau în subteran când a avut loc accidentul, iar 380 dintre acestea au fost scoase din mină”, a precizat raportul.

Xinhua a precizat că autorităţile locale au început operaţiunile de salvare şi că sunt în curs de desfăşurare investigaţii suplimentare privind accidentul.

Douăzeci şi opt de mineri, blocaţi într-o mină din China după o inundaţie

Douăzeci şi opt de mineri erau blocaţi în subteran, după o inundaţie, într-o mină de cărbune din sud-vestul Chinei, a anunţat azi agenţia de ştiri Xinhua, citată de Mediafax.

Accidentul s-a produs în jurul orei 11.00 (5.00, ora României), în apropierea oraşului Neijiang, din provincia Sichuan, a precizat Xinhua, care citează oficiali locali.

Un total de 41 de mineri lucrau în mina de cărbune Batian, când s-a produs inundaţia, iar 13 dintre ei au putut ieşi la suprafaţă.

Operaţiuni de salvare au fost demarate pentru recuperarea minerilor rămaşi în subteran, despre care nu se ştie nimic.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Doi tineri au murit după ce au intrat cu scuterul într-un podeț. FOTO

Doi tineri au murit, noaptea trecută, într-un accident rutier produs pe raza satului Budeni, ce aparţine de oraşul Dolhasca, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă