Fostul selecționer al naționalei României e tot mai aproape de un nou angajament, în Arabia Saudită.
La câteva luni după ce a încheiat colaborarea cu Federația Română de Fotbal și a părăsit banca tehnică a naționalei României, Edward Iordănescu este foarte aproape de a reveni în antrenorat. Potrivit informațiilor apărute în presa din Arabia Saudită, fostul selecționer are pe masă o ofertă concretă de la clubul Al Taawoun, care ar fi gata să-i ofere un salariu anual de 2,5 milioane de euro, pentru un contract pe două sezoane.
Iordănescu ar putea semna cu Al Taawoun, pentru un salariu de 2,5 milioane de euro pe sezon
Iordănescu, în vârstă de 46 de ani, a preferat în prima parte a acestui an să ia o pauză, după participarea cu România la Campionatul European, unde a dus echipa în fazele eliminatorii. Decizia de a nu-și prelungi contractul cu FRF a fost explicată la acea vreme prin dorința de a petrece mai mult timp alături de familie. Însă, odată cu apropierea verii, antrenorul pare pregătit să revină în activitate.
Conform sursei citate de sport.ro, Al Taawoun ar fi negociat cu tehnicianul român încă din ianuarie, inițial pentru a-l înlocui pe Radolfo Arruabarrena. La acel moment, Iordănescu a refuzat preluarea echipei în timpul sezonului, motivând că nu dorește să intervină într-o situație instabilă. Clubul saudit a numit atunci un interimar, dar a păstrat legătura cu fostul selecționer al României, iar în prezent negocierile ar fi ajuns la un punct final.
Al Taawoun este o echipă de mijlocul clasamentului în Saudi Pro League, ocupând locul 8. Lotul nu include nume sonore din fotbalul european, iar cel mai important succes al clubului este câștigarea Cupei Arabiei Saudite, în 2019. Valoarea totală a echipei este estimată la 29 de milioane de euro.
Potrivit presei arabe, Iordănescu ar fi tentat să accepte provocarea, însă surse din anturajul tehnicianului susțin că ar mai avea pe masă și o ofertă din Emiratele Arabe Unite, detaliu care ar putea prelungi procesul decizional.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!