25.5 C
București
sâmbătă, 4 iulie 2026
AcasăSportFotbalOctavian Popescu, de la FCSB, ar putea ajunge la echipa antrenată de...

Octavian Popescu, de la FCSB, ar putea ajunge la echipa antrenată de Marius Șumudică. Ce spune Gigi Becali

FCSB este gata să mai renunțe la un jucător în această perioadă de mercato, după despărțirea de Malcom Edjouma. Patronul clubului, Gigi Becali, și-a dat acordul pentru împrumutul lui Octavian Popescu la Al-Okhdood, formație din Arabia Saudită, până la finalul sezonului.

De la FCSB în Arabia Saudită?

Transferul ar urma să se realizeze sub formă de împrumut până în vară, iar FCSB ar încasa aproximativ 150.000 de euro. Suma este mult sub așteptările avute în trecut de finanțatorul roș-albaștrilor, care spera la un transfer de ordinul milioanelor pentru jucătorul în vârstă de 23 de ani.

Gigi Becali și-a exprimat încrederea că noul antrenor al echipei saudite, Marius Șumudică, îl poate ajuta pe Octavian Popescu să-și recapete forma din sezoanele precedente. Patronul FCSB este convins că o revenire a jucătorului ar putea duce, pe viitor, la un transfer important.

Să vedem ce fac ei, să se decidă. (n.r. – cu domnul Șumudică ați apucat să vorbiți?) Da, da. A zis că el pe mulți i-a revitalizat și-l face și pe ăsta. Eu cred că dacă e acolo, îl cumpără echipele mari. Eu așa cred. (n.r. – Cât credeți că puteți să luați pe el?) Zece milioane!”, a spus Gigi Becali, în exclusivitate pentru Sport.ro.

Potrivit informațiilor apărute, Octavian Popescu și-a dat deja acordul pentru mutare și urmează să părăsească stagiul de pregătire din Antalya pentru a se alătura noii sale echipe. Transferul se poate realiza în actuala fereastră de mercato.

CITEȘTE ȘI – Meci dramatic la Cupa Africii! Algeria s-a calificat în minutul 119

În actualul sezon, Tavi Popescu a evoluat în 22 de meciuri pentru FCSB, fără să înscrie, reușind însă două pase decisive în toate competițiile.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Atac cu drone asupra Sankt Petersburgului. Incendiu la un terminal petrolier

Sankt Petersburg și regiunea Leningrad au fost vizate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, de un atac masiv cu drone atribuit Ucrainei, potrivit autorităților...

Mesajul lui Ilie Bolojan de Ziua SUA: „Am încredere în viitorul relației dintre țările noastre”

Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis sâmbătă, 4 iulie, un mesaj cu ocazia Zilei Independenței Statelor Unite ale Americii.Șeful Executivului a descris această dată...

Cod galben de vânt și furtuni în mai multe regiuni. ANM anunță rafale de până la 70 km/h

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări cod galben de vreme severă, valabile sâmbătă, 4 iulie.Meteorologii anunță intensificări ale vântului în mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă