26.1 C
București
sâmbătă, 11 iulie 2026
AcasăPoliticăOctavian Berceanu, eliberat din funcția de comisar-șef al Gărzii de mediu

Octavian Berceanu, eliberat din funcția de comisar-șef al Gărzii de mediu

Octavian Berceanu a fost eliberat din funcţia de comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu, decizia premierului Florin Cîţu fiind publicată, luni, în Monitorul Oficial. „Mulţumesc colegilor din GNM pentru că au produs, în 6 luni cât am lucrat împreună, cele mai bune rezultate din istoria de 20 de ani a Gărzii Naţionale de Mediu”, a afirmat Berceanu. 

Decizia premierului Florin Cîţu a fost publicată, luni, în Monitorul Oficial.

Astfel, în document se arată că Octavian Berceanu este eliberat din funcţia de comisar general, cu rang de secretar de stat, al Gărzii Naţionale de Mediu. Atribuţiile sale vor fi preluate de comisarul general adjunct Alexandru Lucian Vasile, până la numirea unui nou şef al Gărzii de Mediu.

„Mulţumesc colegilor din GNM pentru că au produs, în 6 luni cât am lucrat împreună, cele mai bune rezultate din istoria de 20 de ani a Gărzii Naţionale de Mediu”, a scris, pe Facebook, Octavian Berceanu, postarea fiind însoţită de o fotografie cu decizia publicată în Monitorul Oficial.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Diana Șoșoacă, realeasă la conducerea S.O.S. România

Partidul își propune 25% la parlamentare și o nouă candidatură la prezidențialeEuroparlamentarul Diana Șoșoacă a fost realeasă în funcția de președinte al Partidului S.O.S....

Militarii Brigăzii 30 Gardă participă la parada de pe Champs-Élysées

Militarii români participă, în perioada 7-12 iulie, la antrenamentele și repetițiile desfășurate sub coordonarea autorităților franceze, necesare pregătirii ceremoniei oficialeRomânia va fi prezentă și...

Importatorii de motociclete cer bani în plus pentru Rabla 2026: Fondurile se vor termina în câteva minute

Înscrierile pentru persoanele fizice încep pe 20 iulie, la ora 10:00, iar reprezentanții industriei estimează că fondurile dedicate motocicletelor vor fi consumate aproape instantaneuAsociația...
Ultima oră
Pe aceeași temă