18.8 C
București
luni, 15 iunie 2026
AcasăPoliticăOana Gheorghiu îl susține pe Ilie Bolojan după desemnarea lui Adrian Veștea...

Oana Gheorghiu îl susține pe Ilie Bolojan după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a transmis că îl susține pe liderul PNL, Ilie Bolojan, și pe „toți românii muncitori” care doresc modernizarea României, în contextul tensiunilor generate de desemnarea liberalului Adrian Veștea pentru funcția de premier.

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu a afirmat că este „alături de Ilie Bolojan şi de toţi românii muncitori care vor modernizarea României, oprirea risipei şi eliminarea privilegiilor”. Ea a adăugat că „încrederea se câştigă foarte greu, dar se poate pierde într-o singură clipă. Asta a fost acea clipă”.

Gheorghiu a criticat modul în care este exercitată puterea de către o parte dintre politicieni. „Nu, nu politica e urâtă, ci unii dintre oamenii care fac politică au uitat că puterea trebuie exercitată cu decenţă, responsabilitate şi respect faţă de cei care au avut încredere în ei”, a declarat aceasta.

Vicepremierul interimar a precizat că îşi menţine convingerea că politica trebuie făcută „cu onestitate, cu transparenţă, cu respectarea normelor democratice şi cu preţuire faţă de oamenii cinstiţi”. Totodată, ea a reiterat sprijinul pentru Ilie Bolojan şi pentru obiectivele de reformă invocate de acesta.

Preşedintele Nicușor Dan a anunţat, duminică dimineaţă, că premierul desemnat Eugen Tomac şi-a depus mandatul. În locul său, şeful statului l-a desemnat pe liberalul Adrian Veștea pentru funcţia de premier, subliniind că „în acest moment însă este clar că o soluţie politică este cea care este potrivită”.

La rândul său, Adrian Veştea a declarat că îşi asumă responsabilitatea într-un moment de criză politică şi că îşi doreşte un guvern politic care să îşi asume reforme reale. În acelaşi timp, liderul Partidul Național Liberal, Ilie Bolojan, a reacţionat critic la desemnare, afirmând că nu a fost informat în prealabil şi că decizia reprezintă „un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL”.

Potrivit unor surse, liberalii iau în calcul excluderea lui Adrian Veştea din partid şi intenţionează convocarea Biroului Politic Naţional pentru formularea unei propuneri în acest sens. Decizia poate fi luată doar de Consiliul Naţional al PNL, întrucât prim-vicepreşedinţii partidului sunt aleşi în cadrul Congresului.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

Diana Buzoianu: Nu voi vota „USL 3.0”. USR își menține decizia de a nu intra într-un guvern cu PSD

Ministrul interimar al Apelor, Pădurilor și Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că nu va vota „USL 3.0”, în timp ce Biroul Național al USR...

Industria globală a cafelei, sub presiune: marile companii nu garantează încă un venit decent fermierilor

Analiza subliniază că elemente, precum preţul de achiziţie, durata contractelor sau termenele de plată nu mai pot fi tratate strict ca decizii comercialeNiciunul dintre...

Adrian Veştea: Voi prelua integral programul Guvernului Bolojan şi voi propune miniştri cu integritate şi expertiză

Premierul desemnat Adrian Veştea a declarat luni că va prelua integral programul de guvernare al Guvernului Bolojan, fără modificări, şi că va propune o...
Ultima oră
Pe aceeași temă