26.6 C
București
luni, 15 iunie 2026
AcasăInternaționalO persoană a murit și alte nouă au fost rănite într-un schimb...

O persoană a murit și alte nouă au fost rănite într-un schimb de focuri în Kansas City

Cel puţin o persoană a murit şi alte nouă au fost rănite, miercuri, într-un schimb de focuri, în timpul unei paradei în Kansas City, care sărbătorea victoria echipei Chiefs la Super Bowl, au declarat pompierii din acest oraş din Missouri, centrul Statelor Unite, relatează AFP, preluat de agerpres.ro.

Trei dintre răniţi sunt în stare critică, iar alţi cinci se află în stare gravă, a precizat un purtător de cuvânt al pompierilor.

Potrivit poliţiei din Kansas City, incidentul armat a avut loc în apropierea parcării Union Station şi două persoane au fost arestate. Un bărbat care purta echipament de jogging roşu se află printre cei arestaţi.

Atac armat la un liceu din SUA. Cel puțin o persoană a fost ucisă

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte câteva au fost rănite într-un atac armat care a avut loc joi la un liceu din statul american Iowa.

Potrivit presei americane, incidentul a avut loc la liceul Perry în ceea ce urma să fie prima zi a semestrului de primăvară, conform calendarului districtului şcolar.

Locul a fost „securizat” la ora locală 9.30 (15.30 GMT), a relatat televiziunea ABC, citând oficiali din comitatul Dallas. Poliţia urma să ţină un briefing de presă la 10.00 (16.00 GMT).

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Trilema post-iliberală a Ungariei 

În 2009, în timp ce Viktor Orbán se pregătea să preia puterea, el a schițat cu îndrăzneală o strategie pentru susținătorii săi: pentru a prelua și menține controlul, trei elemente erauindispensabile - bani, ideologie și voturi. Această rațiune a rămas piatra de temelie a guvernării sale pe parcursul mandatului său de șaisprezece ani.  Politicile sale economice au favorizat în mod explicit câțiva privilegiați, încurajând comportamentul de căutare a rentelor, mai degrabă decât abordând nevoile reale de dezvoltare ale națiunii. Sistemele fiscale și de asistență socială au fost restructurate pentru a beneficia fidelii partidului de multă vreme. Orbán a redefinit un sistem vechi de un secol sub pretextul „iliberalismului”,promovând concentrarea puterii și implicarea ideologică a statului, contrastând puternic cu democrația liberală europeană.  Această strategie a suprimat dezbaterea socială și i-a marginalizat sistematic pe critici, etichetându-i drept dușmani ai națiunii.De-a lungul anilor, el a construit un aparat mediatic și de propagandă formidabil, diseminând neobosit mesajele polarizante ale partidului. După preluarea sa din 2010, cadrul constituțional democratic al Ungariei s-a dezintegrat în trei ani. Înarmat cu o majoritate de 67% în parlament, Fidesz...

România pierde teren în clasamentul WTA! O româncă a ieșit din Top 100 după o cădere abruptă

Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian sunt singurele jucătoare din România prezente în Top 100 WTA în această săptămână, după coborârea semnificativă înregistrată de Gabriela...

Diana Buzoianu: Nu voi vota „USL 3.0”. USR își menține decizia de a nu intra într-un guvern cu PSD

Ministrul interimar al Apelor, Pădurilor și Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că nu va vota „USL 3.0”, în timp ce Biroul Național al USR...
Ultima oră
Pe aceeași temă