18.7 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalO nouă criză bancară? Mesajul Băncii Centrale Europene

O nouă criză bancară? Mesajul Băncii Centrale Europene

Recentul colaps al băncii americane Silicon Valley Bank (SVB) şi criza de la banca elveţiană Silicon Valley Bank (SVB) au declanşat îngrijorări cu privire la o eventuală extindere la nivelul sectorului financiar internaţional. Chiar dacă guvernele şi instituţiile financiare europene urmăresc îndeaproape situaţia, nu este totul atât de sumbru, relatează platforma media European Newsroom.

Luni, politicienii şi liderii din sectorul financiar european s-au mişcat pentru a consolida încrederea consumatorilor, după criza de la Credit Suisse, a doua mare bancă elveţiană. Preluarea în regim de urgenţă a Credit Suisse de către rivala UBS şi dificultăţile apărute la unele bănci regionale americane au alimentat îngrijorările cu privire la băncile din zona euro pe parcursul acestei săptămâni, potrivit Agerpres.

Consultanţii europeni au confirmat că în eventualitatea falimentului unei bănci din Uniunea Europeană se aplică o regulă conform căreia acţionarii şi ceilalţi creditori vor trebui să suporte o parte din pierderi. Primii care vor suporta pierderile unei bănci vor fi acţionarii. Dacă asta nu va fi suficient, vor fi nevoiţi să suporte pierderi şi deţinătorii de obligaţiuni subordonate, aşa-numitul capital AT1.

În cazul Credit Suisse, deţinătorii de obligaţiuni AT1 urmează să îşi piardă toţii banii investiţi, odată cu preluarea băncii de către UBS. Pentru aceste obligaţiuni AT1, pierderile se ridică la 16 miliarde de franci (16 miliarde de euro). Deţinătorii de acţiuni Credit Suisse vor fi nevoiţi să renunţe la o mare parte din banii lor investiţi, dar în schimb vor primi acţiuni UBS.

Preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a rămas optimistă că problemele de la Credit Suisse nu se vor răsfrânge asupra sistemului financiar din zona euro. Sectorul bancar european este rezistent, graţie poziţiilor solide de capital şi lichiditate, a spus Lagarde. În contextul actualelor tensiuni de pe piaţă, BCE este gata să susţină sistemul financiar cu lichidităţi, dacă va fi nevoie, şi să menţină funcţionarea lină a politicii monetare, a adăugat Lagarde.

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Maia Sandu merge în vizită în Norvegia

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a început o vizită de stat, de două zile, în Norvegia, anunță, luni, presa de la Chișinău. Șefa statului este...

Ambasada britanică prezintă un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, în cinstea Paștelui ortodox

Ambasada Marii Britanii la București a creat un ursuleț Paddington decorat cu simboluri românești, pentru a marca Paștele ortodox. Paddington este o jucărie de pluș...
Ultima oră
Pe aceeași temă