12.2 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăInternaționalO delegație română a abordat domeniul proprietăţii intelectuale la Washington cu mai...

O delegație română a abordat domeniul proprietăţii intelectuale la Washington cu mai mulți oficiali americani

O delegație condusă de Sorin Costreie, coordonatorul naţional al României în domeniul proprietății intelectuale, s-a aflat la Washington într-o vizită de studiu organizată de Departamentul de Stat şi Departamentul de Justiţie al SUA, informează luni Ambasada României în Statele Unite pe pagina de Facebook.

Din delegaţie au făcut parte şi reprezentanţi ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române, care au putut să se familiarizeze, în cadrul întâlnirilor cu oficialii americani, cu abordarea Statelor Unite ale Americii în ceea ce priveşte protecţia şi aplicarea legii în domeniul proprietăţii intelectuale.

Protecţia drepturilor de proprietate intelectuală reprezintă o prioritate importantă pe agenda româno-americană, contribuind direct la creşterea economică, competitivitate şi inovare, unele dintre obiectivele principale ale Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA, potrivit Reuters.

O delegație din România a purtat discuții despre domeniul proprietății intelectuale la Washington cu mai mulți oficiali americani

“România şi Statele Unite dezvoltă o agendă de prosperitate orientată spre viitor, care integrează progresul tehnologic, talentul intelectual, rezilienţa şi spiritul antreprenorial”, a declarat ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, referitor la obiectivele vizitei delegaţiei române.

În cadrul vizitei, membrii delegaţiei române s-au întâlnit cu procurorul general adjunct al Diviziei Penale din cadrul Departamentului de Justiţie al SUA, Kenneth A. Polite Jr., precum şi cu alţi reprezentanţi de rang înalt ai Secţiei de Criminalitate Informatică şi Proprietate Intelectuală al aceluiaşi minister, ai Oficiului de Brevete şi Mărci al SUA, ai Departamentului de Stat, ai FBI şi cu judecători federali.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă