30.2 C
București
joi, 17 iulie 2025
AcasăSocialEvenimentO casă din localitatea Coşula a luat foc de la un trăsnet

O casă din localitatea Coşula a luat foc de la un trăsnet

Echipajele au venit la fața locului.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani au anunțat că o locuință din localitatea Coșula a luat foc după ce a fost lovită de un trăsnet. Aceștia au fost anunțați de o vecină.

„La faţa locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detaşamentului Botoşani cu două autospeciale de stingere. Pompierii au reuşit să limiteze extinderea flăcărilor la cea de-a doua casă din acea curte, dar şi la gospodăriile învecinate”, a transmis ISU.

Vremea instabilă continuă dezastrele

În mai multe comune ale județului Botoșani, au fost semnalate cazuri de incendii și alte dezastre. Echipajele de pompieri, voluntari și intervenţie ale furnizorului de energie electrică au fost solicitaţi să intervină.

În comuna Coşula, vântul a doborât alți doi arbori peste firele de electricitate şi au ajuns peste gardul a două gospodării, același episod a fost și în oraşul Flămânzi, unde un copac a căzut peste un fir de electricitate. Pe traseul DJ 208, între localităţile Tudora şi Joldeşti, doi arbori au blocat circulația pe un sens al autostrăzii.

Timp de mai bine de două ore, 18 unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului s-au aflat sub incidenţa a patru avertizări nowcasting tip cod portocaliu de averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi grindină.

Iustina Rusu
Iustina Rusuhttps://www.romanialibera.ro
Iustina Rusu, născută în iunie 2002, este o tânără jurnalistă și specialistă în comunicare din Iași, România. A absolvit Colegiul Național "Mihai Eminescu" din Iași și este studentă la Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași.Începând cu 1 iulie 2024, Iustina s-a alăturat echipei România Liberă, unde contribuie cu articole și reportaje săptămânale, precum și cu știri zilnice pe platforma online a publicației.Iustina are experiență în diverse roluri de jurnalism și PR, incluzând poziția de Coordonator PR la Asociația Studenților Jurnaliști din Iași (2023-2024), reporter la Cuzanet (2022-2023) și colaborator la newsletter-ul "Iașul Nostru" (2023-2024). De asemenea, colaborează cu NewsBox începând din octombrie 2023.
Cele mai citite

Dominic Fritz crede că primul pachet fiscal al guvernului Bolojan ar putea pica la CCR

Preşedintele USR, Dominic Fritz, confirmă că primul pachet de măsuri pentru care premierul Bolojan şi-a asumat răspunderea ar putea fi anulat de Curtea Constituţională...

Marcus Rashford, aproape de despărțirea de Manchester United: Juventus sondează terenul pentru un transfer

Juventus a început demersurile pentru a evalua posibilitatea transferului lui Marcus Rashford de la Manchester United, informează Sky Italia. Atacantul englez, în vârstă de...

Radu Drăguşin, dezvăluire emoționantă! O accidentare îi va marca întreaga carieră

Radu Drăguşin a vorbit despre ruptura de ligamente care l-a scos din circuit și despre forța de a merge mai departe.Internaționalul român Radu Drăguşin,...
Ultima oră
Pe aceeași temă