21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalNumeroși lideri europeni vor fi vineri la Paris pentru omagierea lui Jacques...

Numeroși lideri europeni vor fi vineri la Paris pentru omagierea lui Jacques Delors

Numeroşi lideri europeni, printre care şi premierul ungar Viktor Orban, vor participa vineri la Paris la ceremonia de omagiere pe care preşedintele francez Emmanuel Macron o va prezida în memoria lui Jacques Delors, fostul preşedinte al Comisiei Europene din perioada 1985-1995, decedat săptămâna trecută la vârsta de 98 de ani, relatează joi France Presse, preluat de agerpres.ro.

Deşi nu intenţionează să transforme ceremonia într-o tribună de campanie pentru alegerile europarlamentare, Emmanuel Macron, care pozează adesea în lider al progresiştilor pro-europeni, este totuşi aşteptat să facă aluzii la scrutinul european din iunie, într-un moment în care în Franţa extrema-dreaptă conduce în sondaje; aceasta mai ales că la ceremonie va fi prezent şi Orban, unul din liderii taberei naţionaliste din UE.

Potrivit anturajului liderului de la Elysee, acesta va evidenţia în discursul său rolul jucat de Jacques Delors atât în politica internă franceză, cât şi în cea europeană. “Fără Jacques Delors, Franţa nu ar fi rămas o putere suverană în Europa aşa cum o ştim astăzi”, ar urma să spună la această ceremonie preşedintele Macron, potrivit unuia dintre consilierii săi.

Franţa i-a invitat la ceremonie pe toţi şefii de stat sau de guvern ai ţărilor UE, precum şi pe şefii instituţiilor comunitare din prezent şi pe aceia care au condus aceste instituţii în perioada când Jacques Delors a fost preşedintele Comisiei Europene. Până joi îşi confirmaseră prezenţa vreo zece lideri europeni, potrivit France Presse.

Ca preşedinte al Comisiei Europene, Jacques Delors a jucat un rol important în crearea pieţei unice, semnarea acordurilor Schengen, Actul unic european, lansarea programului Erasmus, reforma politicii agricole comune şi constituirea Uniunii economice şi monetare care a condus la crearea monedei euro.

Ministru al economiei între 1981 şi 1984, în timpul preşedintelui François Mitterrand, Delors era favorit în sondaje în anul 1995, dar a năruit atunci speranţele stângii franceze după ce, într-un anunţ spectaculos făcut într-o emisiune televizată, a renunţat să mai candideze la alegerile prezidenţiale, câştigate de Jacques Chirac.

Fostul președinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, a murit la 98 de ani

Fostul președinte al Comisiei Europene, Jacques Delors, unul dintre părinții fondatori ai proiectului istoric al monedei unice a Uniunii Europene, a murit la vârsta de 98 de ani, noteză Reuters.

Delors, un susținător înfocat al integrării europene postbelice, a ocupat funcția de președinte al Comisiei Europene, organul executiv al UE, timp de trei mandate – mai mult decât orice alt deținător al acestei funcții – din ianuarie 1985 până la sfârșitul anului 1994.

Președintele francez Emmanuel Macron i-a adus un omagiu compatriotului său, considerându-l un om de stat care a servit drept “arhitect inepuizabil al Europei noastre” și un luptător pentru dreptatea umană.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Mamele cu copii ar putea ieși mai devreme la pensie

Mai mulţi parlamentari de la PNL au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public...

Prințul Harry marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus

Prințul Harry va marca cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus printr-o prezență specială la o slujbă ce va avea loc la Catedrala St....

Așteptarea de 9 ani a luat sfârșit. FCSB e noua campioană a României la fotbal

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, pentru a se încorona noua campioană a Superligii. În...
Ultima oră
Pe aceeași temă