25.1 C
București
joi, 4 iunie 2026
AcasăEconomieEconomie internaționalNumărul milionarilor a atins un nou record la nivel mondial. Averea cumulată...

Numărul milionarilor a atins un nou record la nivel mondial. Averea cumulată se apropie de 100 de trilioane de dolari

Numărul milionarilor din întreaga lume a continuat să crească în 2025 și a atins un nivel record, potrivit raportului anual „World Wealth Report”, publicat de compania de consultanță Capgemini.

Conform studiului, 25,3 milioane de persoane dețineau anul trecut active investibile de peste un milion de dolari, fără a include locuința principală.

Față de 2024, numărul acestora a crescut cu 7,9%, ceea ce înseamnă aproape două milioane de noi milionari.

Totodată, averea cumulată a acestei categorii a urcat cu 8,7%, până la 98,3 trilioane de dolari, cea mai mare valoare înregistrată vreodată și cel mai puternic avans anual din 2018.

Bursele și inteligența artificială au alimentat creșterea averilor

Capgemini arată că evoluția pozitivă a piețelor financiare și reducerea inflației au contribuit decisiv la acumularea de avere.

„Pieţele de capital, sub impulsul câştigurilor legate de inteligenţa artificială, au fost principalul motor al creării de avere în cinci dintre cele şase regiuni geografice majore examinate”, au precizat autorii raportului.

În același timp, studiul evidențiază concentrarea puternică a bogăției la nivel global.

„Averea celor bogaţi rămâne extrem de concentrată: 1% dintre ei deţin 34,8% din această avere”.

Asia-Pacific și SUA, lideri la creșterea numărului de milionari

Regiunea Asia-Pacific a raportat cel mai mare ritm de creștere, cu un avans de 9,4% al numărului de milionari, susținut în special de performanțele industriei semiconductorilor din Japonia și China.

În America de Nord, numărul milionarilor a crescut cu 9,1%. Statele Unite au adăugat aproximativ 736.000 de noi milionari într-un singur an, ceea ce a ridicat totalul la 8,7 milioane de persoane.

Europa a revenit pe creștere după reculul din 2024. Numărul persoanelor cu averi de peste un milion de dolari a avansat cu 6,5%, cele mai mari creșteri fiind consemnate în Luxemburg (+13,5%) și Germania (+11,1%). Franța a înregistrat un avans mai modest, de 2,7%.

Orientul Mijlociu, singura regiune în declin

Africa și America Latină au consemnat, de asemenea, creșteri ale numărului de milionari, de 4,1%, respectiv 0,3%.

În schimb, Orientul Mijlociu a fost singura regiune care a raportat o scădere, de 1,4%, pe fondul diminuării prețurilor la petrol.

Raportul evidențiază și creșterea populației ultra-bogate. Numărul persoanelor care dețin active de cel puțin 30 de milioane de dolari a urcat cu 9,4%, până la aproximativ 250.000. Averea acestei categorii a avansat cu 9,7%.

Studiul Capgemini a fost realizat în luna ianuarie și a inclus răspunsurile a 6.510 persoane cu averi ridicate din America, Europa, Asia-Pacific și Orientul Mijlociu.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

A cedat psihic după un șoc uriaș! Sabalenka a vorbit despre retragere după drama de la Roland Garros

Aryna Sabalenka a avut o reacție extremă după eliminarea surprinzătoare din sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros.Aryna Sabalenka a oferit una...

Băncile se întrec în oferte pentru locuințe. Aproape 300 de credite ipotecare sunt disponibile în România

Piața creditelor pentru locuințe traversează una dintre cele mai competitive perioade din ultimii ani. Potrivit datelor centralizate de comparatorul FinZoom, 16 bănci din România...

Piața asigurărilor accelerează în 2026. Polițele de viață au înregistrat o creștere de 23% în primul trimestru

Piața asigurărilor din România a început anul 2026 pe un trend ascendent, cu creșteri importante atât la nivelul primelor brute subscrise, cât și în...
Ultima oră
Pe aceeași temă