20.1 C
București
miercuri, 3 iunie 2026
AcasăSportRaliuNorbert Maior, revenire spectaculoasă în Raliul Sardiniei din WRC

Norbert Maior, revenire spectaculoasă în Raliul Sardiniei din WRC

Echipajul format din frații Norbert Maior și Francesca Maior a terminat pe locul 5 în divizia juniorilor la etapa mondială WRC, care a avut loc în Sardinia, pe macadam, după ce initial pierduse aproape 5 minute chiar pe prima probă special a etapei din insula Italiei.

După ce au încheiat pe locul 3 în Croația, cei doi au avut o evoluție bună și în antrenamentele din Sardinia, însă au fost aproape de un abandon chiar în primii kilometri ai raliului.

„Pentru noi e o victorie că am reușit să terminăm atunci cu bine, chiar dacă acea primă probă ne-a dus pe ultimul loc în clasament”, a spus Maior.

Imediat după problema tehnică, Maior a început asaltul pentru a recupera locurile în clasament, iar de pe locul 16, a ajuns până pe locul 5 în clasamentul mondial al juniorilor, piloți cu vârsta până în 28 de ani.

„A fost o întreagă aventură, fiecare kilometru a fost ca o luptă, am mai făcut două pene pe parcurs, dar nu ne-am dat bătuți și locul 5 chiar e enorm pentru noi având în vedere condițiile date”, a adăugat pilotul de la Napoca Rally Academy.

După Sardinia, a treia etapă a sezonului WRC Junior, Norbert Maior ocupă locul 5 în clasamentul mondial, cu un total de 29 de puncta, la numai 6 puncte de ocupantul locului 2, Diego Dominguez. Lider rămâne estonianul Romet Jurgenson, cu un total de 60 de puncte.

Echipajul românesc concurează în WRC datorită unei burse primite din partea promotorului ca urmare a titlului european de juniori cucerit în 2023.

Ultimele două etape ale sezonului de WRC Junior vor avea loc în Finlanda (1-4 august) și Grecia (5-8 septembrie). Până atunci, frații Maior vor concura la Raliul Clujului în perioada 22-24 iunie, a patra etapă din Campionatul Național de Raliuri.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Mark Rutte a efectuat o vizită surpriză la Kiev. Un nou semnal de sprijin din partea NATO pentru Ucraina

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a sosit miercuri la Kiev într-o vizită neanunțată anterior, potrivit unui anunț făcut de compania feroviară ucraineană Ukrzaliznytsia.Deplasarea...

Golful fierbe din nou: rachete, drone și negocieri blocate între Washington și Teheran

Teheranul susține că programul său atomic are exclusiv scop civil și cere relaxarea sancțiunilor economiceTensiunile din Orientul Mijlociu au intrat într-o nouă fază de...

Trump susține din nou că Iranul a renunțat la armele nucleare. Posibilă întâlnire cu liderul suprem iranian

Președintele american Donald Trump a afirmat că Iranul a acceptat să nu dețină arme nucleare și a sugerat că liderul suprem iranian, Mojtaba Khamenei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă