16.8 C
București
duminică, 26 iulie 2026
AcasăPoliticăNicușor Dan: Bucureștiul, prins de 30 de ani între infrastructură și panseluțe

Nicușor Dan: Bucureștiul, prins de 30 de ani între infrastructură și panseluțe

Nicușor Dan a criticat „mafia imobiliară” care a dictat direcțiile de dezvoltare ale sectoarelor din Capitală

Președintele Nicușor Dan a declarat că istoria recentă a Capitalei poate fi rezumată drept „o lungă luptă între infrastructură și panseluțe”, criticând modul în care administrațiile anterioare au direcționat fondurile orașului către proiecte de imagine, în loc să investească în dezvoltarea reală a Bucureștiului, scrie Agerpres.

Aflat la evenimentul de lansare a candidaturii lui Cătălin Drulă (USR) pentru Primăria Capitalei, Nicușor Dan a subliniat că „orașul are un uriaș deficit de infrastructură”, iar resursele au fost risipite în ultimele decenii pe „proiecte lucioase, dar inutile”.

„Dacă ar fi să definim acești ani, nu prin lupta între corupție și anticorupție, care e una națională, ci prin confruntarea dintre infrastructură și panseluțe. Bucureștiul are nevoie de investiții reale, nu de artificii vizuale”, a spus acesta.

Fostul primar al Capitalei a amintit, de asemenea, despre referendumul organizat anul trecut, privind prioritățile Bucureștiului, în cadrul căruia locuitorii au fost chemați să se pronunțe asupra modului în care sunt cheltuiți banii publici, combaterii consumului de droguri și direcțiilor de dezvoltare urbană.

„Am pus atunci trei întrebări esențiale: despre cum se împart banii orașului, despre lupta cu drogurile și despre modul în care se face dezvoltarea urbană. Bucureștenii au spus clar că vor un oraș care se dezvoltă pentru oameni, nu pentru grupuri de interese”, a afirmat Nicușor Dan, mulțumindu-i lui Cătălin Drulă pentru inițiativa de a transforma rezultatele acelui referendum, într-un proiect legislativ.

În același context, el a criticat „mafia imobiliară” care a dictat direcțiile de dezvoltare ale sectoarelor din Capitală.
„Doar 7% din suprafața orașului a avut o dezvoltare urbană coerentă. Restul a fost lăsat la cheremul intereselor imobiliare. E momentul ca urbanismul să pună, în sfârșit, locuitorul pe primul loc”, a concluzionat Nicușor Dan.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă