30.6 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăPoliticăNicușor Dan anunță de la Paris că va continua consultările cu magistrații....

Nicușor Dan anunță de la Paris că va continua consultările cu magistrații. Ce se întâmplă cu referendumul din justiție

Nicușor Dan a declarat, la Paris, că va continua consultările cu magistrații și va organiza un referendum de tip consultativ în interiorul sistemului judiciar, în contextul tensiunilor apărute după investigația Recorder care a readus în prim-plan problemele din justiție și modul de funcționare al Consiliului Superior al Magistraturii.

Documentarul Recorder a generat un val de reacții în rândul judecătorilor și procurorilor, mulți dintre aceștia semnalând presiuni, disfuncționalități instituționale și lipsa unor mecanisme reale de dialog. În acest context, mai mulți magistrați au solicitat discuții directe cu președintele României.

Referindu-se la aceste solicitări, Nicușor Dan a explicat că întâlnirile vor avea loc în cursul lunii ianuarie.

„Pe magistratură, în prima parte a întrebării, mai sunt cam 30 de persoane care și-au exprimat intenția de a veni la o discuție și cărora le-am spus că ne vom întâlni în ianuarie. O să facem asta, adică o să-i contactăm pe rând și o să vedem când putem să ne întâlnim cu ei.”

Șeful statului a confirmat și organizarea referendumului intern despre care vorbise anterior, precizând că este vorba despre o consultare în interiorul sistemului judiciar, nu despre un referendum național.

„În ceea ce privește acele referendumuri în consultare despre care vorbeați, am spus că le facem și le facem în acest mod. O să stabilim detaliile chiar în aceste zile de început de an și, probabil, în cursul lunii ianuarie le vom organiza.”

Întrebat dacă ia în calcul participarea la o ședință a Consiliului Superior al Magistraturii, Nicușor Dan a spus că acest lucru este posibil, dar că așteaptă mai întâi date suplimentare.

„O să vedeți. O să mergem la o ședință a CSM, dar aștept niște date înainte de a face acest lucru”, a conchis președintele.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ciprian Ciucu contestă sondajul IRES și îl atacă pe Sorin Grindeanu: Eu pot să-mi justific fiecare leuț

Primarul municipiului București, Ciprian Ciucu, a respins rezultatele unui sondaj IRES realizat la comanda PSD, susținând că acestea nu sunt credibile și invocând experiența...

Rețea de cămătari destructurată de DIICOT. Percheziții în Brăila și Galați într-un dosar cu acuzații de tentativă de omor și trafic de persoane

Gruparea este acuzată că acorda împrumuturi ilegale cu dobânzi foarte mari, obligând debitorii să garanteze cu locuințe sau autoturisme de luxO amplă operațiune a...

Ciprian Ciucu contestă sondajul IRES și îl atacă pe Sorin Grindeanu: Eu pot să-mi justific fiecare leuț

Primarul municipiului București, Ciprian Ciucu, a respins rezultatele unui sondaj IRES realizat la comanda PSD, susținând că acestea nu sunt credibile și invocând experiența...
Ultima oră
Pe aceeași temă