16.7 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăPoliticăNicolae Ciucă, aflat la Iași, vrea proiecte de dezvoltare rapidă în regiune

Nicolae Ciucă, aflat la Iași, vrea proiecte de dezvoltare rapidă în regiune

Preşedintele PNL, premierul Nicolae Ciucă, s-a întâlnit marţi cu liberalii din judeţul Iaşi, cu care a discutat despre proiectele de dezvoltare rapidă derulate în regiune şi despre rolul PNL în administraţia locală şi centrală în cadrul procesului de modernizare.

”În cursul vizitei de lucru de la Iaşi, am avut o întâlnire cu organizaţia judeţeană a PNL, cu care am discutat despre proiectele de dezvoltare derulate în regiune şi de rolul PNL în administraţia locală şi centrală în cadrul acestui proces de modernizare. Alegerile locale din 2020 au arătat care este potenţialul organizaţiei ieşene, care a obţinut un număr record de mandate în administraţia locală, din 1990 până azi. Investiţiile vor fi reperul acţiunilor noastre în 2023 şi 2024 şi mă refer atât la cele guvernamentale – la programele realizate cu fonduri europene de coeziune sau cele finanţate prin PNRR -, dar şi la atragerea de investiţii private”, a arătat Ciucă, într-o postare pe Facebook.

Ciucă se așteaptă la o dezvoltare rapidă în regiune prin proiecte esențiale cum ar fi spitalul regional, reabilitarea Spitalului pentru copii “Sfânta Maria”, autostrăzile A7 şi A8

El a enumerat proiectele avute în vedere pentru această regiune.

”Pentru această zonă, avem planuri mari: spitalul regional, reabilitarea Spitalului pentru copii “Sfânta Maria”, autostrăzile A7 şi A8 şi toate proiectele de utilităţi în valoare de 1,5 miliarde lei derulate prin “Anghel Saligny”. Aceste investiţii vor creşte calitatea vieţii şi vor crea noi locuri de muncă, judeţul Iaşi urmând să fie principala locomotivă a dezvoltării zonei de Nord-Est, aşa cum Clujul şi Bihorul sunt în zona Transilvaniei. Toate aceste proiecte ne arată că Moldova este în pragul unei noi etape istorice de dezvoltare, urmând să cunoască una dintre cele mai ridicate rate de creştere economică în anii următori”, a mai spus premierul.

Ciucă, despre suspendarea importurilor de cereale din Ucraina

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, referitor la solicitarea PSD privind suspendarea importurilor de cereale din Ucraina, că orice măsură care va fi luată va respecta regulamentul Uniunii Europene, pentru a nu afecta fermierii din România, menţionând că ţara noastră poate să ia decizii împreună cu Comisia Europeană.

„După cum foarte bine ştiţi, am luat o decizie ca, împreună cu alţi cinci premieri, să înaintăm Comisiei o solicitare prin care să se efectueze o analiză concretă a situaţiei legate de impactul pe care l-a avut importul de cereale din Ucraina şi în mod deosebit tranzitul de cereale din Ucraina asupra preţului la anumite contingente de produse agricole. Până în acest moment, vă pot spune că astăzi după-amiază urmează să aibă loc o şedinţă condusă de vicepreşedintele Comisiei Dombrovskis, în care se vor analiza solicitările noastre şi sperăm ca imediat la finalul acestei şedinţe să primim şi un răspuns la scrisoarea pe care am înaintat-o”, a afirmat Ciucă, la Parlament, întrebat în legătură cu suspendarea importurilor de cereale şi de alte produse din Ucraina.

El a spus că sunt în vedere măsuri care să fie stabilite împreună cu Comisia Europeană „pentru a avea o măsură unitară”, precizând că ţara noastră primeşte de la Comisie sprijin pentru agricultori şi investiţii.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Inițiative de sustenabilitate care ne atrag atenția. Foto Interviu cu reprezentanții Skanska despre sustenabilitate și clădiri certificate ce acoperă nevoile oamenilor cu dizabilități

1. Care au fost inițiativele cheie de sustenabilitate implementate în cadrul organizației în 2023 și cum au avut impact asupra performanțelor generale ale companiei? Toate...

Acuzații de fraudă, corupție și manipulare financiară

Dezvăluiri șocante despre impunerea candidaților și cheltuirea banilor în interiorul partidului AUR, sub conducerea lui George Simion și a lui Marius Lulea.  Începe să...

PSD îi resuscitează pe alegătorii lui Nicușor Dan cu două motive de realegere a primarului-cataclism: Firea și Piedone

Ilustrație: Marian Avrmescu Fanii actualului primar edil-șef, Nicușor Dan, pot răsufla și vota din nou ușurați, având iarăși motive pentru a-l alege pe matematicianul...
Ultima oră
Pe aceeași temă