Totodată, în cadrul întâlnirii, ambasadorul a salutat lansarea noii ediţii a programului de tabere ARC, care în acest an va avea peste 3.000 de participanţi, se arată într-un comunicat al MRP, transmis de Agerpres.
În context, diplomatul străin şi-a exprimat dorinţa de a sprijini promovarea proiectului în rândul tinerilor originari români aflaţi pe teritoriul Statului Israel, astfel încât să se asigure un grad ridicat de reprezentativitate a comunităţii româneşti la taberele din cele patru judeţe ale României, precizează sursa citată.
“Partea română şi cea israeliană au evocat relaţia bilaterală deosebită existentă între cele două ţări, cât şi facilitarea schimbului de bune practici pentru programele şi proiectele destinate persoanelor care aparţin comunităţilor româneşti şi israeliene din afara graniţelor României şi ale Israelului, concentrate pe păstrarea identităţii etnice, culturale şi lingvistice”, arată comunicatul MRP.