13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăLifestyleMinivacanța de Sf. Maria: Grad de ocupare de 100% în multe hoteluri...

Minivacanța de Sf. Maria: Grad de ocupare de 100% în multe hoteluri de pe litoralul românesc

Jumătatea lunii august reprezintă cea mai aglomerată perioadă din sezonul estival pe litoralul autohton, dat fiind că pentru mulți români aceasta este perioada tradițională de concedii. În plus, faptul că zilele de luni și marți, 14 – 15 august, au fost declarate nelucrătoare ca urmare a sărbătorii religioase Adormirea Maicii Domnului face ca mulți turiști să se îndrepte spre stațiunile românești de la Marea Neagră încă de vineri. În aceste condiții, la nivelul întregului litoral, se așteaptă ca gradul de ocupare să depășească 90% în weekendul prelungit 11 – 15 august. Multe unități de cazare vor fi ocupate în proporție de 100%, iar numărul estimat al turiștilor care vor ajunge pe litoral se ridică la aproximativ 110-115.000 în unități clasificate.

“Românii care nu și-au făcut încă planuri pentru această minivacanță au șansa de a prinde ofertele last minute pe care le avem, dar trebuie să subliniem faptul că disponibilitatea, acolo unde există, este redusă, iar camerele se epuizează într-un ritm rapid. Interesul pentru litoralul românesc în această perioadă este ridicat, iar cei mai câștigați sunt turiștii care au reușit să își planifice din timp un sejur la mare pentru că au avut mai multe șanse să găsească tarife bune și locuri libere în hotelurile pe care și le doresc”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Cu toate acestea, chiar dacă oferta este redusă, se mai găsesc camere disponibile în unele unități de cazare de pe litoral, unde prețurile pornesc de la 240 lei/camera/noapte la un hotel de 3 stele și de la 431 lei/camera/noapte la un hotel de 4 stele.

“Vârful de sezon din acest an este unul în care hotelierii au venit cu oferte speciale. Prin urmare, sunt hoteluri care încep să reducă tarifele mai devreme de finalul lunii august așa cum se obișnuia în alți ani”, adaugă reprezentantul Litoralulromanesc.ro.

În ceea ce privește stațiunile cele mai căutate, Mamaia și Eforie Nord își dispută primul loc în preferințele turiștilor care și-au rezervat sejururi pentru această perioadă, pe locul trei în top fiind stațiunea Neptun. Turiștii care și-au rezervat din timp vacanțe s-au orientat către acele unități care oferă servicii suplimentare precum acces la piscină, plajă privată, locuri de joacă pentru copii, terenuri de sport etc. În general, pentru această minivacanță, s-au rezervat pachete de trei și patru nopți de cazare, dar sunt și turiști, în special din categoria celor care au rezervat sejururi din timp, care au optat pentru vacanțe mai lungi, de până la o săptămână, care să includă și această perioadă.

Românii care vor ajunge la mare în minivacanța de Sfânta Maria vor putea lua parte la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei în data de 15 august. Tot săptămâna viitoare, de joi, 17 august, până duminică, 20 august, se va desfășura cea de-a doua ediție a Festivalului Sunscreen Film & Arts, Litoralulromanesc.ro fiind sponsor al evenimentului. În cele patru zile de festival, cinefilii sunt așteptați la proiecțiile din Piața Ovidiu Constanța, Piața Cazino Mamaia, pe Plaja Reyna și la Centrul Jean Constantin. Totodată, în premieră pentru Constanța, în cadrul festivalului va fi organizată secțiunea GourmetCinema, dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite. Vineri, 18 august, la Irish Pub Constanța, proiecția filmului La Huella, povestea unui bar pe plajă, va fi urmată de o cină inspirată din povestea de pe ecran.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Raiffeisen Bank încheie primele luni ale anului cu 390 milioane de lei profit

Raiffeisen Bank a raportat în T1 2024 un profit de aproape 390 milioane lei ca urmare a majorării cheltuielilor operaționale, creșterii costurilor cu personalul,...

Vama Veche: Marș de solidaritate în memoria celor doi studenți uciși de Vlad Pascu

Zeci de tineri participă joi după-amiază la un marş de solidaritate în memoria celor doi studenţi ucişi de Vlad Pascu în accidentul de la...

Rusia – Ucraina, ziua 778: Zelenski confirmă că summitul de pace din Elveția va avea loc în iunie

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat, astăzi, pe reţelele sale de socializare, că la Burgenstock, în Elveţia, va avea loc, în 15 şi 16...
Ultima oră
Pe aceeași temă