31.1 C
București
luni, 15 iulie 2024
AcasăȘtirile zileiMinistrul Vela anunță înființarea Poliției Animalelor

Ministrul Vela anunță înființarea Poliției Animalelor

Ministrul de Interne a anunțat azi, în cadrul unei conferințe de presă, supunerea spre dezbatere publică a proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru întărirea măsurilor de protecţie a animalelor, în baza căruia angajații M.A.I să poată interveni în cazul în care au informații despre un animal rănit sau maltratat, chiar și intrând într-o locuinţă sau sediu fără acordul proprietarului, dacă au indicii că acolo se află un animal în pericol.

„Am postat pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru întărirea măsurilor de protecţie a animalelor, act normativ ce eficientizează implicarea poliţiştilor şi autorităţilor locale în gestionarea situaţiilor de pericol pentru animale”, a declarat Marcel Vela la sediul MAI, specificând faptul că, prin proiectul normativ în cauză, se instituie ”obligaţia consiliilor judeţene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti de a asigura cu caracter continuu şi permanent servicii publice de adăpostire a animalelor, fie prin organizarea unor adăposturi proprii, fie prin încheierea unor contracte cu grădini zoologice, cu iubitori de animale sau cu alte entităţi”.

„Potrivit proiectului, se instituie dreptul poliţiştilor de a pătrunde în domeniul, în domiciliul sau reşedinţa oricărei persoane fizice fără acordul acesteia, precum şi în sediul oricărei persoane juridice fără acordul reprezentantului legal al acesteia, dacă informaţiile aflate la dispoziţia poliţiştilor indică faptul că în acele spaţii se află un animal în situaţie de pericol. Acţiunile poliţiştilor pot fi fotografiate sau înregistrate fără consimţământul persoanelor care deţin animalul”, a precizat ministrul de interne.

Vela a mai anunţat că se va modifica legea privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, stabilindu-se un mecanism pentru încadrarea funcţiilor de poliţist din structura poliţiei cu personal specializat în medicină veterinară din cadrul Autorităţii Naţional Sanitare Veterinare sau din sursă externă.

„Având în vedere toate aceste noutăţi aduse de actul normativ, am stabilit ca serviciile publice de adăpostire a animalelor să fie operaţionalizate în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, iar pentru o perioadă de 180 de zile, Ministerul Afacerilor Interne, Poliţia Română şi Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pot desfăşura activităţi de informare a populaţiei”, a mai spus Marcel Vela.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă