22.1 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăEconomieCriza EnergeticăMinistrul Energiei spune că primele eoliene din Marea Neagră ar putea fi...

Ministrul Energiei spune că primele eoliene din Marea Neagră ar putea fi instalate în 2027 sau 2028

Primele proiecte de centrale eoliene ar putea fi instalate în Marea Neagră în 2027-2028, acolo existând un potenţial imens, pe care România nu-l va exploata integral, probabil niciodată, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

„Undeva în toamna aceasta vom avea o lege pentru exploatarea energiei din surse eoliene în Marea Neagră, după care urmează un proces destul de îndelungat, împreună cu Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) de definire a acestor perimetre de exploatare, plus zona de avize de mediu, de securitate, într-o regiune foarte complicată şi cu toate implicaţiile aferente. Sper ca din 2027-2028 să vedem şi primele proiecte de centrale eoliene în Marea Neagră, pentru că acolo Banca Mondială ne spune că avem un potenţial imens, 75 de gigawaţi, un potenţial pe care România nu-l va exploata integral probabil niciodată. Dar oricum, 10-20 de gigawaţi se pot exploata într-un termen de 10-15 ani de acum încolo”, a spus Sebastian Burduja.

Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică proiectul de lege pentru energie eoliană din Marea Neagră şi intenţia este de a se crea acest cadru legislativ bine de la început.

„Dacă avem o legislaţie corectă vor veni şi investiţiile. Dacă nu, am trecut cu toţii prin experienţa legii off-shore care viza exploatarea gazului din Marea Neagră şi ani de zile investitorii au fost blocaţi pentru că nu era un cadru legislativ favorabil, însă Partidul Naţional Liberal a schimbat legea respectivă şi a reuşit să o îndrepte şi avem astăzi o decizie finală de investiţii Neptun-Deep”, a subliniat ministrul Energiei.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă