13.9 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMinistrul Economiei: Este exclusă tăierea salariilor bugetarilor

Ministrul Economiei: Este exclusă tăierea salariilor bugetarilor

„Adică vorbim pe această perioadă de pandemie de o creştere a venitului salariaţilor, nu vorbim de o scădere sau o îngheţare. Este exclus. Noi putem vorbi, cum am vorbit la 1 ianuarie 2020 prin acea Ordonanţă 1, dacă îmi aduc bine aminte, prin care am îngheţat salariile demnitarilor, care mie mi se par oricum mari, sau ale parlamentarilor. Şi eu sunt parlamentar şi pot să vă spun că una este să te duci în Parlament să participi la Comisii şi alta este să stai acasă să faci virtual şi să treci legi aşa, fără număr, fără număr, la final de mandat, cum se întâmplă acum. Dar să vorbim despre îngheţarea salariilor bugetarilor, a oamenilor este exclus…sau tăierea”, a spus ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, luni seara, la Realitatea Plus.

Popescu a spus că nu crede în „declaraţia, aşa, nevinovată a domnului Lazea”. „Din ce ştiu eu, domnul Lazea este un discipol al lui Florin Georgescu (prim viceguvernator al BNR, apropiat de PSD n.r). Să te trezeşti în mijlocul campaniei electorale să spui, chiar dacă şi-a asumat-o dânsul aşa, pe persoană fizică, nu punctul de vedere al Băncii Naţionale, că vrei să tai salariile mie mi se pare că este un sprijin personal al domnului Lazea pentru o posibilă discuţie, pentru o temă care după mine este o temă falsĂ”, a explicat Virgil Popescu.

Economistul şef al BNR, Valentin Lazea, a declarat joi că se pot imagina soluţii pentru bugetari – pentru că nu este deloc normal ca salariul mediu în sectorul bugetar să fie mai mare decât în mediul privat.

Cele mai citite

nasturii cămășii au sărit și i s-a văzut tricoul cu “Votați Piedone!”

Ilustrație: Marian Avramescu Premierul românilor autentici, Marcel Ciolacu, nu a putut să nu respecte tradiția autohtonă de 1 Mai Muncitoresc și a savurat mici...

Dan Podaru și-a depus oficial candidatura pentru Primăria Sectorului 1

Dan Podaru, fost consilier local PNL, a anunţat, joi, că şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al Sectorului 1 din partea Partidului Ecologist...

Revolut Travel Report: Ce recorduri în materie de turism se vor depăși anul acesta?

Revolut, banca digitală cu peste 40 de milioane de clienți la nivel global, din care peste 3,5 milioane în România, a întrebat 15.000 de respondenți...
Ultima oră
Pe aceeași temă