19.4 C
București
sâmbătă, 4 iulie 2026
AcasăPoliticăMinistrul Apărării: Exercițiul Midia, pasul spre testarea dronelor în misiuni reale

Ministrul Apărării: Exercițiul Midia, pasul spre testarea dronelor în misiuni reale

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a anunțat că firmele producătoare de drone și sisteme anti-dronă care au participat la exercițiul din poligonul Midia au fost invitate să ia parte la operațiuni reale, alături de militarii Armatei Române. Companiile sunt încurajate să doneze echipamente pentru a fi testate în condiții operative, urmând ca cele care îndeplinesc criteriile să intre ulterior într-un proces de colaborare comercială cu statul.

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat că firmele producătoare de drone și sisteme contra-dronă au fost invitate săptămâna trecută să își demonstreze capacitățile în poligonul de la Capul Midia, într-un exercițiu organizat de minister. El a precizat că este o premieră pentru Armata Română, în care companiile au fost chemate să arate concret ce pot face produsele lor.

Potrivit ministrului, testele nu au avut loc „în birouri la București”, ci în cadrul celui mai amplu exercițiu organizat de Armata Română împreună cu NATO, unde companiile care susțin că pot produce drone și soluții antidrone au fost provocate să își demonstreze capabilitățile. Acesta a adăugat că invitația a venit după întâlniri anterioare în care firmele prezentaseră aceste capacități în documente și prezentări.

Ministrul Apărării a precizat că specialiștii Armatei Române au analizat caracteristicile tehnice ale produselor testate, modul de funcționare și capacitățile acestora, urmând ca de săptămâna viitoare să transmită invitații oficiale firmelor care corespund nevoilor armatei. Acestea vor fi chemate să participe la operațiuni reale, alături de militari, și să doneze echipamente pentru a fi utilizate în teren.

„Vom face un fişier de feedback, după care cele care se califică vor merge mai departe într-o interacţiune comercială. Pentru că soluţiile se găsesc aici, pe câmp, unde se validează scenarii de luptă, nu în biroul unde se prezintă tot felul de fişiere în care se spune comercial că se întâmplă şi că se fac diverse lucruri”, a conchis ministrul.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

Prima zi a funeraliilor lui Ali Khamenei. Iranul așteaptă până la 20 de milioane de participanți la ceremonie

Iranul a început sâmbătă, 4 iulie, funeraliile fostului lider suprem, ayatollahul Ali Khamenei, ucis într-un atac aerian la începutul războiului. Ceremoniile sunt programate în...

Prima zi a funeraliilor lui Ali Khamenei. Iranul așteaptă până la 20 de milioane de participanți la ceremonie

Iranul a început sâmbătă, 4 iulie, funeraliile fostului lider suprem, ayatollahul Ali Khamenei, ucis într-un atac aerian la începutul războiului. Ceremoniile sunt programate în...

Rusia anunță cucerirea orașului Kostiantînivka, un punct strategic în ofensiva din Donbas

Rusia afirmă că a preluat controlul asupra orașului Kostiantînivka, din estul Ucrainei, una dintre cele mai importante poziții defensive ale forțelor ucrainene din Donbas.Anunțul...
Ultima oră
Pe aceeași temă