12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiMinistrul Ana Birchall participă la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne

Ministrul Ana Birchall participă la reuniunea Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne

Ministrul justiţiei, viceprim-ministru pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, interimar, Ana Birchall, participă, în perioada 18 – 19 iulie 2019, la lucrările reuniunii informale a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), organizată la Helsinki.

Aceasta este prima reuniune a miniştrilor justiţiei şi afacerilor interne sub Preşedinţia finlandeză a Consiliului Uniunii Europene.

Începând din 1 iulie 2019, Finlanda deţine pentru a treia oară Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi va fi urmată în primul semestru al anului 2020 de Croaţia, în cadrul Trio-ului de Preşedinţii deschis de Preşedinţia română a Consiliului.

”Pe agenda secţiunii dedicate justiţiei sunt incluse o serie de subiecte de maxim interes pentru consolidarea spaţiului de justiţie, libertate şi securitate al Uniunii Europene. Astfel, miniştrii vor discuta despre consolidarea statului de drept – independenţa, calitatea şi eficienţa sistemelor naţionale de justiţie şi importanţa unui proces echitabil, precum şi despre detenţie şi alternativele la aceasta în contextul cooperării judiciare în materie penală”, a transmis MInistrul Justiţiei. 

În cadrul dejunului de lucru, miniştrii vor aborda şi tema justiţiei civile europene în context multilateral.

Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă