Zeljko Kopic nu îl mai vede titular, iar clubul i-a oferit un nou contract cu termeni inferiori.
Georgi Milanov (33 de ani) va părăsi Dinamo la finalul lunii iunie, după ce contractul său ajunge la final. Mijlocașul bulgar a anunțat deja conducerea clubului că este în negocieri cu un alt club, iar prelungirea înțelegerii cu „alb-roșii” nu se va concretiza.
Venit în ianuarie 2024 din postura de jucător liber, după despărțirea de Al-Dhafra (Emiratele Arabe Unite), Milanov a fost om de bază în echipa antrenată de Zeljko Kopic. În actualul sezon, a adunat 39 de meciuri în Superliga și a oferit 4 pase decisive. Totuși, antrenorul croat nu îl mai consideră o variantă pentru primul „11” și i-a transmis că vrea un alt profil de jucător în zona centrală a terenului.
„Noii termeni propuși de bucureșteni nu au fost pe placul bulgarului”, notează GSP, care adaugă că Milanov nu a fost de acord cu scăderea salariului primit în ultimele 18 luni.
Bulgarul, în tratative cu Arda Kardzhali
Milanov, cotat la 550.000 de euro de Transfermarkt, se află acum în discuții avansate cu Arda Kardzhali, echipă care a încheiat pe locul 4 în prima ligă din Bulgaria. Totuși, cerințele salariale ale mijlocașului sunt considerate ridicate de către bulgari, ceea ce face ca negocierile să avanseze cu dificultate.
În perioada petrecută la Dinamo, Milanov a fost unul dintre cei mai constanți jucători, iar aportul său a fost important în salvarea echipei de la retrogradare. La București, el a avut un salariu de 13.000 de euro pe lună, sumă pe care clubul nu mai e dispus să o achite în noul context financiar și sportiv.
Georgi Milanov a jucat de-a lungul carierei la Litex Lovech, CSKA Moscova, Grasshoppers, Fehervar, Levski Sofia și Al-Dhafra, înainte de a ajunge la Dinamo. Din lotul actual, alți jucători importanți precum Josue Homawoo, Astrit Selmani și Dennis Politic au părăsit deja echipa, în timp ce Patrick Olsen și Hakim Abdallah au cerut rezilierea.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!