21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăInternaționalMii de persoane manifestă la Berlin pentru negocierile de pace cu Rusia

Mii de persoane manifestă la Berlin pentru negocierile de pace cu Rusia

Mii de persoane s-au adunat sâmbătă la Poarta Brandenburg din Berlin la o manifestaţie în favoarea negocierilor de pace cu Rusia pentru încheierea războiului în Ucraina, alte mii de protestatari participând în aceeaşi zi la Bruxelles la un marş împotriva invaziei ruse, transmit agenţiile DPA, AFP şi EFE.

Un mare aflux de manifestanţi a fost observat de ambele laturi ale Porţii Brandenburg, în pofida lapoviţei şi frigului. Unii purtau drapele cu porumbei ai păcii. Organizatorii vorbesc despre circa 50.000 de protestatari participanţi la demonstraţie, în timp ce poliţia afirmă că ar fi circa 10.000 şi a desfăşurat un dispozitiv de circa 1.400 de ofiţeri pentru a preveni eventuale incidente. Mai multe mici contramanifestaţii au fost semnalate în apropiere.

Manifestaţia, organizată sub sloganul “Să ne ridicăm pentru pace !”, a fost convocată de politiciana de stânga Sahra Wagenknecht şi de activista pentru drepturile femeilor Alice Schwarzer. Ele s-au adresat manifestanţilor îndemnând la “diplomaţie în locul livrărilor de arme”, după ce cancelarul federal german Olaf Scholz a acceptat în cele din urmă, sub presiunea şefei diplomaţiei sale, ecologista Annalena Baerbock şi a SUA, să intensifice livrările de arme către Ucraina, în special deblocarea transferului tancurilor Leopard.

Într-un “Manifest pentru Pace”, semnat online până în prezent de peste 640.000 de persoane, cele două organizatoare ale manifestaţiei de sâmbătă i-au cerut cancelarului Scholz să “oprească escaladarea livrărilor de arme” şi îndeamnă la o încetare a focului şi la reluarea negocierilor de pace. Îndemnul lor a fost respins de Scholz, care le-a replicat că “preşedintele rus (Vladimir Putin) acceptă acum doar o singură formă de negociere, aceea ca cineva să capituleze necondiţionat”, conform agerpres.ro.

Câteva mii de persoane sunt în stradă la Berlin pentru a cere să se facă pace cu Rusia, după ce și vineri au avut loc astfel de manifestații

Mai multe manifestaţii anti-război s-au desfăşurat în Germania şi vineri, la împlinirea unui an de la începutul campaniei militare ruse contra Ucrainei. O astfel de manifestaţie a avut loc tot la Poarta Brandenburg, pe care autorităţile locale o iluminaseră în culorile drapelului ucrainean.

Tot sâmbătă, mii de persoane au ieşit pe străzile din Bruxelles pentru a protesta împotriva agresiunii Rusiei contra Ucrainei.

Participanţii la acest protest, convocat de organizaţia “Promote Ukraine”, de Asociaţia femeilor ucrainene din Belgia şi de Reţeaua Europeană de Solidaritate cu Ucraina, au cerut “retragerea imediată a trupelor ruse din toate teritoriile ucrainene”, precum şi “oprirea necondiţionată a bombardamentelor”.

Protestul de la Bruxelles a fost sprijinit de numeroase organizaţii, printre care asociaţii ale ucrainenilor din Belgia şi sindicate, precum şi de personalităţi culturale, activişti LGBT şi activiste pentru drepturile femeilor. Manifestanţii din fruntea protestului purtau o pancartă cu mesajul “Ucraina învinge – democraţia învinge”. Printre participanţi s-au numărat şi cetăţeni iranieni, care au desfăşurat o pancartă pe care au scris “Libertate pentru Iran şi libertate pentru Ucraina, împreună vom învinge”.

Ultima rundă de negocieri de pace ruso-ucrainene a avut loc în martie anul trecut la Istanbul. În prezent, Kievul condiţionează orice tratative cu Moscova de retragerea totală a trupelor ruse din Ucraina (inclusiv din Crimeea) şi restabilirea graniţelor acestei ţări recunoscute internaţional. La rândul său, Moscova cere Kievului să accepte pierderea Crimeei şi a teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia şi le reproşează responsabililor ucraineni că s-au retras de la negocierile de pace pentru că aşa le-a cerut Washingtonul.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

“Garcea”, candidatul AUR pentru președinția CJ Olt

Actorul Mugur Mihăescu, celebru pentru interpretarea personajului "Garcea" din "Vacanța Mare", și-a depus duminică candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Olt la...

România, aur în „proba regină” a canotajului, la Europenele de la Szeged

Barca feminină de 8+1 a României a cucerit medaliile de aur în finala disputată duminică la Campionatele Europene de la Szeged. România a încheiat...

Preşedinte al UDMR Bihor şi-a depus candidatura la preşedinţia CJ

Senatorul Cseke Attila, care este și președintele UDMR Bihor, și-a depus candidatura duminică pentru funcția de președinte al Consiliului Județean (CJ) Bihor. În același...
Ultima oră
Pe aceeași temă