10.3 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăPoliticăMascarada pensiilor speciale. De ce sunt imposibil de desființat

Mascarada pensiilor speciale. De ce sunt imposibil de desființat

Desființarea pensiilor speciale este cel mai bun subiect de ping-pong la ora actuală și probabil va fi cel puțin până la alegerile din 2024. Pensiile speciale nu au apărut de curând, ci sunt de mai bine de două decenii, astfel că deși au existat numeroase tentative de desființare, pensiile speciale rezistă și sunt și indexate.

Parlamentarii nu văd niciun pericol în a menține în continuare beneficiile speciale pentru anumite categorii din țară, cum ar fi: magistrați, parlamentari, militari, polițiști. În momentul dat, știm că există un proiect privind desființarea pensiilor speciale care este blocat în Parlament de la finalul anului trecut, de când Ministerul Muncii l-a trimis legislativului. Reforma ar fi trebuit să fie gata de pe 31 decembrie 2022, însă autoritățile au obținut o amânare, altfel pierdeam bani din PNRR.

Banca Mondială a cerut ca pensiile speciale să fie calculate pe principiul contributivității, să existe un stagiu minim şi să nu mai fie nicio pensie care să depăşească venitul din timpul serviciului. Aceste soluții au fost cerute de Banca Mondială pentru ca România să îndeplinească un jalon important din PNRR.

La noi pe scena politică, avem parte de un spectacol în stil mioritic. USR îl ceartă pe premierul Nicolae Ciucă pentru că se complace în a lua lunar niște bani, în loc să cedeze și să meargă mai departe cu PNRR.

„În fiecare lună, plagiatorul Nicolae Ciucă încasează 18.000 de lei pensie specială pe lângă salariul de prim-ministru. Acum, nu vrea să renunţe în ruptul capului. Şi e pregătit să dea foc unei ţări întregi şi să piardă miliarde de euro din PNRR, cel mai amplu program de investiţii şi reforme elaborat de USR. Dacă am face un exerciţiu de imaginaţie: cum ar fi să fie pensia lui Ciucă la jumătate? Şi restul sumei să se împartă la oameni cu pensii mici, inclusiv militari, care nu au avut pilele şi norocul lui să iasă la pensie cu sume din astea?!”, spune Cătălin Drulă, președintele USR.

PSD aruncă vina în curtea PNL

Marcel Ciolacu ne vorbește despre rapoarte de la Banca mondială, care oricum sunt consultative și spune că Guvernul trebuie să facă ceva.

„Eu nu vreau să răspund la nicio speculaţie. Eu aştept raportul venit din partea Guvernului, pentru că Executivul şi-a asumat acest proiect de lege şi e normal să îmi transmită toată informaţia pe care o au de la Banca Mondială. Haideţi să ştim foarte clar – acest jalon trebuie îndeplinit, trebuie închisă odată pentru totodeauna această discuţie cu privire la pensiile speciale. Legea, în schimb, cred că cu toţii, noi politicienii ne-am jucat prea mult timp”, spune Marcel Ciolacu recent în fața jurnaliștilor.

Pensiilor speciale ajung să fie tranșate în instanță

Desființarea pensiilor speciale nu este decât un joc politic pe banii și nervii românilor. Nu trebuie decât să ne reamintim cum Curtea Constituțională a decis pe 15 decembrie 2020, cu unanimitate de voturi că proiectul de lege care prevedea impozitarea cu 85% a pensiilor speciale peste 7.000 de lei și cu 10% a celor între 2000 și 7000 de lei este neconstituțională. Astfel dacă ne uităm la această speță vom constata că orice s-ar face, permanent legea pensiilor speciale va fi atacată în instanță. unde magistrații care au și ei beneficii își vor apăra drepturile. Sau parlamentarii care beneficiază și ei vor face cumva ca această lege să nu dispară, să fie cel mult o altă Mărie cu aceeași pălărie.

De când există pensiile speciale

  • 1997 a fost primul an în care legislația României a întâlnit conceptul de pensie de serviciu, adică de pensie specială. Legea 142 din 1997 a fost inițiată de guvernul Victor Ciorbea. Legea a fost adoptată de Parlamentul României și a fost susținută inclusiv de PDSR, fostul PSD. Atunci s-a reglementat faptul că magistrații cu o vechime de cel puțin 25 de ani în magistratură beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din venitul net realizat, sporul pentru vechime în muncă și sporul pentru stabilitate în magistratură pe care le aveau la data pensionării.

7 dintre principalele 8 tipuri de pensii speciale pe care statul român le plătește în momentul de față au fost eliminate 2010 de Guvernul Boc și reintroduse, în 2015 și în 2016, de PSD-ul condus de Ponta și Dragnea.

Concluzia este că există jurisprudență și de la CCR, și de la CEDO care permite tăierea tuturor pensiilor speciale, cu excepția celor din magistratură și a celor de la vârful Curții de Conturi, doar că pensiile speciale nu sunt gândite pentru a fi desființate.

Aproape 9.900 de români beneficiază de pensii de serviciu, numite și pensii speciale, majoritatea fiind procurori și judecători, potrivit celor mai recente date comunicate de Casa Națională de Pensii. Cea mai mare pensie lunară specială depășește 20.000 de lei.

În 2023 doar pensiile speciale ale parlamentarilor vor consuma 57 de milioane de lei (11,4 milioane de euro).

Cristina
Cristina
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Guvernul va decide cum beneficiarii Programului Anghel Saligny ar putea depune documentele pentru finanțare și după iunie 2024

Guvernul urmează să discute în şedinţa de marţi o ordonanţă de urgenţă în baza căreia beneficiarii Programului Anghel Saligny vor putea depune documentele în...

SUA fac „tot ce este omenește posibil” pentru a furniza rapid arme Ucrainei

Statele Unite(SUA) fac "tot ce este omeneşte posibil" pentru a furniza rapid arme Ucrainei, care se confruntă cu o nouă ofensivă rusă, a declarat...

Melinda Gates a ieșit din fundația pe care o fondase cu fostul ei soț Bill Gates

Melinda Gates, care a prezidat una dintre cele mai influente fundații filantropice din lume, a anunțat luni că părăsește organizația pe care a fondat-o...
Ultima oră
Pe aceeași temă