21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiMărfuri contrafăcute confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Mărfuri contrafăcute confiscate în Portul Constanţa Sud Agigea

Potrivit unui comunicat al Gărzii de Coastă, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au făcut controlul amănunţit la un container sosit din China.

În urma verificărilor, echipele de control au descoperit 1.600 de perechi de încălţăminte, bunuri contrafăcute. Mărfurile erau destinate unei societăţi comerciale din Bucureşti, administratorul firmei fiind un cetăţean chinez de 33 de ani, cu reşedinţa în judeţul Ilfov.

Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 956.800 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.

Cele mai citite

Ministerul cercetării și digitalizării a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 – Transformare Digitală a Planului Național de Redresare...

Prongnoza meteo pe regiuni. Cum va fi vremea în intervalul 29 aprilie – 12 mai

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pe regiuni, valabilă în intervalul 29 aprilie - 12 mai 2024. Astfel,...

Fabrica de diamante a lui Ceaușescu a ajuns tun imobiliar

Recent am povestit într-un articol despre pasiunea familiei Ceaușescu pentru diamante și cum au reușit să obțină, temporar, concesiunea unei mine de diamante...
Ultima oră
Pe aceeași temă