23.4 C
București
joi, 30 iulie 2026
AcasăEconomieMarea Britanie va majora salariul minim cu 9,8%

Marea Britanie va majora salariul minim cu 9,8%

Salariul minim din Marea Britanie va crește cu 9,8%, ajungând la 11,44 lire sterline (14,26 dolari) pe oră începând cu aprilie 2024, notează Reuters.


Ministrul de Finanțe, Jeremy Hunt, a anunțat creșterea în ajunul prezentării unei actualizări bugetare care se așteaptă să reducă impozitele și să impună cerințe mai mari celor fără loc de muncă. Aceștia vor fi presați să se angajeze. Altfel, și-ar putea pierde dreptul la beneficii.

Luna trecută, Hunt a declarat la conferința anuală a Partidului său Conservator că intenționează să crească salariul minim la cel puțin 11 lire pe oră, ca parte a obiectivului de a-l ridica la două treimi din câștigul mediu.

„Salariul Minim Național a contribuit la reducerea la jumătate a numărului de persoane cu venituri mici începând din 2010,” a declarat Hunt marți.

Creșterea importantă a salariului minim vine în contextul în care Banca Angliei avertizează că ritmul actual de creștere a salariilor – care a ajuns la aproximativ 8% la începutul acestui an – ar face dificilă revenirea inflației la ținta de 2%.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Alex este editor de știri generale, cu experiență în redactarea și verificarea informațiilor din actualitate. Scrie articole clare și bine documentate despre evenimente interne și internaționale, economie, politică sau lifestyle.
Cele mai citite

Sorin Grindeanu: Strategia pentru biodiversitate va fi introdusă „cu celeritate” la Camera Deputaților după adoptarea în Senat

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a anunțat că Strategia Națională pentru Conservarea Biodiversității 2026-2030 va fi introdusă „cu celeritate” pe ordinea de zi a...
Ultima oră
Pe aceeași temă