-2.8 C
București
duminică, 16 februarie 2025
AcasăPoliticăMarcel Ciolacu a confirmat: Crin Antonescu va fi candidatul unic al Coaliției...

Marcel Ciolacu a confirmat: Crin Antonescu va fi candidatul unic al Coaliției la prezidențiale

Decizia, deja stabilită la nivel politic, urmează să fie validată, oficial, în cadrul unui Congres comun al PSD, PNL și UDMR

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a confirmat că fostul lider al PNL, Crin Antonescu, va fi singurul candidat susținut de Coaliția de guvernare, pentru alegerile prezidențiale din luna mai 2025. Decizia, deja stabilită la nivel politic, urmează să fie validată, oficial, în cadrul unui Congres comun al PSD, PNL și UDMR, care va fi organizat în februarie.

„Am stabilit, împreună cu domnul Bolojan, să așteptăm, mai întâi, rezultatele sondajului de opinie, iar, ulterior, vom avea un CPN pentru validare,” a declarat Marcel Ciolacu. Potrivit liderului PSD, în sondajul de opinie va figura un singur candidat din partea Coaliției: Crin Antonescu.

Calendarul alegerilor prezidențiale a fost deja stabilit, cu primul tur programat pe 4 mai și al doilea tur pe 18 mai. „Este un calendar corect, deoarece am evitat suprapunerea cu Sărbătorile Pascale. Nimeni nu și-ar fi dorit să voteze de Florii sau chiar de Paște,” a explicat Ciolacu.

Analiza sociologică va evalua nu doar profilul și trendul politic al candidatului coaliției, ci și poziționarea acestuia, în raport cu ceilalți candidați anunțați. Printre aceștia se numără Elena Lasconi, Nicușor Dan, Daniel Funeriu și Ana Birchall.

PNL va vota candidatura lui Crin Antonescu în cadrul Consiliului Național, în timp ce PSD va convoca un Congres în februarie pentru validare. UDMR este așteptat să participe la Congresul comun al coaliției, un demers simbolic, menit să întărească unitatea alianței guvernamentale.

În paralel, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că, în prima ședință de Guvern de săptămâna viitoare, vor fi aprobate toate documentele necesare organizării scrutinului prezidențial, scrie news.ro.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Poliția Română avertizează asupra unei noi metode de fraudă care circulă pe WhatsApp

Un caz concret a fost raportat la Poliția municipiului Suceava, unde o femeie de 66 de ani a fost înșelată cu suma de 3.843...

Comerțul ilegal cu piese auto ia amploare în România

Potrivit legislației în vigoare, service-urile auto trebuie să fie autorizate de Registrul Auto Român, pentru a efectua reparații Patronatul Operatorilor de Service Auto trage un...

Controale ANPC în centrele pentru vârstnici și persoane cu dizabilități: Amenzi de 1,38 milioane lei

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o serie de controale în centrele rezidențiale pentru vârstnici și persoane cu dizabilități, inclusiv minori. În urma...
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU

  1. Crin antonescu, care a ramas doi ani repetent in facultate si a rupt PNL-ul ca sa lipeasca una din parti cu PSD pt infiintarea USL-ului si care a fost intretinut de sotie ultimii zece ani si care a fost mult timp acuzat ca a colaborat cu Securitatea pe forum, nu cred ca intruneste calitatile cuvenite pt a candida la functia de presedinte, in situatia dramatica in care se afla tara in aceasta problema.