4 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăInternaționalMandat de arestare împotriva lui Bashar al-Assad în legătură cu atacurile cu...

Mandat de arestare împotriva lui Bashar al-Assad în legătură cu atacurile cu gaz sarin comise în Siria, în 2013

Justiţia franceză a emis un mandat internaţional de arestare împotriva preşedintelui sirian Bashar al-Assad, acuzat de complicitate la crime împotriva umanităţii pentru atacurile cu arme chimice comise în vara anului 2013 în Siria.

O sursă judiciară a confirmat emiterea a patru mandate de arestare pentru complicitate la crime împotriva umanităţii şi pentru complicitate la crime de război pentru aceste atacuri cu gaz sarin, care au făcut peste 1.000 de morţi pe 21 august 2013 în Ghouta de Est, potrivit serviciilor de informaţii americane.

Aceste mandate îl vizează şi pe fratele lui Bashar al-Assad, Maher, şeful de facto al Diviziei a patra, unitatea de elită a armatei siriene, precum şi doi generali, Ghassan Abbas, directorul filialei 450 a SSRC (Centrul de cercetare şi studii ştiinţifice din Siria), şi Bassam al-Hassan, ofiţer de legatură şi şef al securităţii.

Judecătorii de instrucţie pentru crime împotriva umanităţii de la Tribunalul judiciar din Paris investighează din aprilie 2021 aceste atacuri cu arme chimice comise în 2013 în Siria şi imputate regimului Bashar al-Assad.

Ancheta a fost deschisă după o plângere depusă de Centrul sirian pentru mass-media şi libertate de expresie (SCM), Open Society Justice Initiative (OSJI) şi Syrian Archive.

Aceste investigaţii, realizate sub titlul de „competenţă extrateritorială” a justiţiei franceze, se referă şi la atacurile comise în noaptea de 4 spre 5 august la Adra şi Duma, soldate cu 450 de răniţi.

„Această decizie constituie un precedent juridic istoric. Aceasta este o nouă victorie pentru victime, familiile lor şi supravieţuitorii lor, precum şi un pas către justiţie şi pace durabilă în Siria„, a declarat Mazen Darwish, fondatorul şi directorul general al SCM, într-un comunicat.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă