20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăMaia Sandu acuză din nou Rusia că vrea să destabilizeze situația din...

Maia Sandu acuză din nou Rusia că vrea să destabilizeze situația din Republica Moldova

Rusia tinde să destabilizeze situația din Republica Moldova, astfel încât în țară să nu mai aibă loc reforme, a declarat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, într-un interviu acordat pentru Jurnal TV.


‘Moscovei îi convine ca în Republica Moldova să existe haos, corupție, sărăcie, să existe lideri care pot fi cumpărați și controlați, pentru că doar astfel își poate promova Federația Rusă interesele’, a declarat Sandu, citată de Agenţia de presă RIA NOVOSTI, potrivit rador.ro.

Declarația liderului moldovean a venit în contextul expulzărilor reciproce de diplomați și al unor informaţii potrivit cărora Uniunea Europeană a decis să trimită o misiune specială în Republica Moldova pentru ‘a se opune tentativelor Rusiei de a destabiliza situația din țară’.

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a dat în acest sens exemplu alegerile care vor avea loc duminică, 30 aprilie, în regiunea semiautonomă Găgăuzia, unde potrivit şefului statului moldovean, mulţi dintre candidaţi sunt agenţi ruşi, transmite Reuters.


Rusia se amestecă mereu în situația din Republica Moldova, mai ales acum în contextul alegerilor regionale din Găgăuzia

Pe 18 aprilie, autoritățile de la Chișinău au interzis accesul unei delegaţii ruse, condusă de Rustam Minihanov, guvernatorul regiunii Tatarstan din Rusia, în Găgăuzia, unde voia să participe la un congres electoral organizat de Victor Petrov, unul dintre candidații proruși la funcția de bașcan al Găgăuziei.

Comentând miercuri seară, 26 aprilie, la Jurnal TV încercarea lui Minihanov de a intra în Republica Moldova, Maia Sandu a spus: „Vedem o interferenţă deschisă, el se îndrepta spre Găgăuzia pentru a sprijini unul dintre candidaţii în alegeri. Din păcate, numeroşi candidaţi de acolo sunt agenţi ai Rusiei, şi nu politicieni care vor să lucreze pentru binele poporului găgăuz”, a declarat Maia Sandu, potrivit libertatea.ro.

Maia Sandu a mai spus că Găgăuzia este „dominată probabil total de propaganda rusă”, fiindcă oamenii din această regiune nu cunosc limba română, notează publicația moldoveană Newsmaker. „Nu există conținut în limba găgăuză, cu limba găgăuză este o problemă acolo și atunci singurele surse de informații sunt cele de la Moscova”, a declarat Maia Sandu.

Moscova respinge acuzaţiile că se amestecă în problemele interne ale Republicii Moldova. Marţi, 25 aprilie, Rusia a anunţat expulzarea unui diplomat moldovean ca răspuns la expulzarea unui diplomat rus de la Chişinău, notează Reuters.

Alegerea bașcanului (guvernatorului) Găgăuziei va avea loc duminică, 30 aprilie. Actualul lider al regiunii, Irina Vlah, a ocupat această funcţie două mandate la rând şi, în consecinţă, nu a mai putut candida. Opt pretendenți vor concura pentru funcția de bașcan al Găgăuziei: Serghei Cimpoeș, Nicolai Dudoglo, Grigorii Uzun, Victor Petrov, Mihail Formuzal, Dmitri Croitor, Serghei Cernev și Evghenia Guțul, potrivit Newsmaker.


Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...
Ultima oră
Pe aceeași temă