3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentMădălin Hodor, mesaj cutremurător către șefii rețelei căminelor groazei: "Sângele se șterge...

Mădălin Hodor, mesaj cutremurător către șefii rețelei căminelor groazei: „Sângele se șterge foarte greu. Nu îl acoperi nici cu parfum, nici cu icoane”

Istoricul Mădălin Hodor a postat pe internet un mesaj cutremurător care face referire la șefii rețelei „căminelor groazei”, acolo unde erau maltratați bătrâni, mulți dintre ei fiind cu handicap.

Hodor se referă la banii care erau destinați ameliorării situației bătrânilor dar care, în realitate, ajungeau la capii rețelei infracționale.

„Cum o fi sa știi că banii cu care îți cumperi tu hainele de firma vin din exploatarea unor ființe umane? Când te întâlnești cu oamenii din clanul tau la nunti, botezuri și tăieri de moț și va pupați, când totul e așa frumos aranjat acolo, muzică, mâncare bună, cum o fi sa te gândești că acolo sunt și bani de la niste bătrâni pe care ai tai ii exploatează? Pun invitații tăi banii in plic, sunt banii aia. Niste sute scoase acum câteva ore din bancomat de pe cardul unui bătrân, care în timp ce tu dănțuiesti nevoie mare pe Macarena agonizează de foame. Pe.masa se revarsă tone de mâncare, bătrânul își mănâncă nasturii de la pijama. Tot fastul ăla, toate postările și pozele pe Facebook cu voi în ținutele alea, zâmbind și emanând prosperitate și fericire? Ani de zile.

Nu ai nicio străbatere, nu îți vine să vomiti, dormi noaptea fara nicio problema?”, se întreabă Hodor.

Mădălin Hodor sugerează că beneficiarii din vârful rețelei infracționale erau în complicitate cu subordonații lor: „Nu te duci la șifonier să scoți de acolo costumul ăla făcut cadou de șoferul tau acum jumătate de an? Nu te duci, asa-i?”

Autorul acestui mesaj, istoricul Mădălin Hodor, face aluzie la mimarea sentimentului religios de către acele persoane care duc o viață îmbelșugată: „Cate icoane primite cadou au fost cumpărate din banii aia? În câte plicuri s-au pus banii aia? Cate buchete de flori ai luat cumpărate din ei? Cate Chanel și Versace ți-ai luat din banii aia? Banii aia au intrat în fondurile găștii tale, au circulat, au umblat între voi. Poate ați luat copiilor voștri jucării și hăinuțe din ei. Banii aia murdari de sânge nu ridica nicio tresărire?

Nicio tresărire”.

„Dar banii aia strigă, banii aia îmbibați de sânge. Și sângele miroase sa știți, sângele se șterge foarte greu. Nu îl acoperi nici cu parfum, nici cu icoane. Și mai ales nu îl poți acoperi cu minciuni”, avertizează Mădălin Hodor.

Hodor este de profesie istoric și a devenit foarte cunoscut în calitate de cercetător la CNSAS. Hodor s-a remarcat, printre altele, în activitatea de analizare a Revoluției Române, din Decembrie 1989.

Cu privire la mesajul lui Hodor despre căminele de bătrâni, se observă că el reia una dintre ideile care fusese exprimată de purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române. Reprezentantul BOR criticase atitudinea acelor persoane publice care, în mod ostentativ, își prezintă credința lor în Dumnezeu.

În prezent, la cererea premierului Ciolacu, se desfășoară anchete în toate căminele de bătrâni din România.

Mai multe persoane, implicate în activitatea căminelor din județul Ilfov, sunt arestate preventiv. Unul dintre cei arestați preventiv este președintele asociației care administra căminele din Ilfov. Președintele asociației a fost anterior șofer (lucru la care face aluzie și textul scris de Hodor). O consilieră a ministrului Familiei, Gabriela Firea, a fost suspendată din funcție.

Trei șefi de instituții din subordinea Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii au fost demiși. Printre aceștia se numără și șeful Direcției de Sănătate Publică (DSP) Ilfov. Acesta și-a dat demisia după ce a avut o discuție cu ministrul Alexandru Rafila.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Crăciunul 2024: Urmează cele mai scumpe sărbători din ultimele două decenii

Românii se pregătesc pentru cele mai scumpe Sărbători de Crăciun din ultimii 20 de ani, conform unui raport publicat de Termene.ro. Inflația accentuată și...

Bitcoin suferă o scădere de 5% pe fondul volatilității pieței

Bitcoin a înregistrat o scădere semnificativă de 5%, ajungând la aproximativ 96.000 de dolari pe unitate, în timpul unei sesiuni de tranzacționare marcate de...

Justin Trudeau, aproape de pierderea funcției: Moțiune de cenzură planificată pentru începutul anului viitor

Prim-ministrul canadian Justin Trudeau ar putea pierde guvernarea în primele luni ale anului viitor, după ce liderul Noului Partid Democrat (NPD), Jagmeet Singh, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă