15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiLaura Codruța Kovesi, din nou în vizorul Inspecției Judiciare

Laura Codruța Kovesi, din nou în vizorul Inspecției Judiciare

Potrivit unui comunicat al IJ transmis Agerpres, Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Laura Codruţa Kovesi, la data faptei procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, pentru nerespectarea (…) confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter, precum şi a informaţiilor de aceeaşi natură de care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei, cu excepţia celor de interes public, în condiţiile legii, abatere disciplinară prevăzută de articolul 99 litera j) din Legea 303/2004.

„Inspectorii judiciari au reţinut că procurorul a inserat în comunicatul de presă nr. 126/VIII/3/2018 pasaje din înregistrările discuţiilor purtate la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti, despre care a luat cunoştinţă în exercitarea funcţiei şi care constituiau probe într-un dosar înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie”, se precizează în comunicat.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea procurorului în cauză.

Este vorba despre comunicatul de presă pe care DNA l-a transmis presei, în luna februarie, pentru a răspunde acuzaţiilor lansate de Vlad Cosma la Antena3, când acesta a prezentat înregistrări cu discuţia cu fostul şef DNA Ploieşti, Lucian Onea. Pentru a clarifica situaţia, DNA a prezentat transcrierile discuţiilor cu apropiaţi ai familiei Cosma (o persoană din anturajul lui Mircea Cosma şi un ofiţer de poliţie de la ST Ploieşti – 09.02.2018)

Cele mai citite

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă