Un supermarket din orașul olandez Venlo, aparținând lanțului Coop, este în centrul unui scandal public după ce a afișat pe rafturi mesaje anti-furt scrise exclusiv în limba română.
Textele, precum „În caz de furt vă vom preda imediat poliției. Amenda ta este de cel puțin 181 de euro” sau „Suntem cu ochii pe bunurile noastre în mod vizibil și invizibil”, au fost amplasate în supermarket fără traducere în alte limbi, fapt ce a provocat reacții puternice în rândul comunității românești din Țările de Jos.
Clipul video care a surprins mesajele a devenit viral pe rețelele sociale, unde românii au reacționat prompt.
Unii și-au exprimat indignarea față de modul în care întreaga comunitate este stigmatizată, alții cer intervenția autorităților.
Apeluri la un tratament corect și echitabil
„Este o generalizare negativă, discriminatorie. Faptul că mesajul este doar în română întărește stereotipuri periculoase și izolează o întreagă comunitate etnică. Acesta nu este doar un avertisment, ci o etichetare colectivă”, a scris un utilizator pe Facebook.
O altă reacție a rezumat starea de spirit: „Mai mare umilință la adresa României nu există. Ce rușine îmi e…”
Mai mulți români au subliniat faptul că un mesaj preventiv nu ar trebui să vizeze o singură naționalitate, mai ales într-o societate multiculturală cum este cea olandeză.
„Dacă ai probleme cu furtul, mărește paza, instalează camere sau afișează mesajul în 5 limbi, nu doar în română. În felul ăsta devine clar că nu vizezi doar o naționalitate”, a comentat un alt român stabilit în Olanda.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.