23.9 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSportFotbalLa revenirea în Ghencea, FCSB îl va aduce pe Adrian Ilie pentru...

La revenirea în Ghencea, FCSB îl va aduce pe Adrian Ilie pentru a da lovitura de start cu CFR Cluj

Managerul general al FCSB, MM Stoica a anunțat că Adrian Ilie, fostul star din La Liga, va da lovitura de începere la meciul de dumincă seară cu CFR Cluj.

“Cobra”, unul dintre cei mai valoroși jucători români de după Revoluție, a jucat cu Steaua în Champions League pe postul de atacant, apoi, după plecarea lui Basarab Panduru la Benfica Lisabona, a trecut în linia de mijloc, potrivit sport.ro.

A devenit rapid la finale anilor 90 om de bază în națională, iar la Campionatul Mondial din 1998 a fost unul dintre oamenii cheie ai formației lui Anghel Iordănescu. În Franța, la ultima ediție la care s-au calificat tricolorii, Adi Ilie, format la Electroputere Craiova, a marcat unul dintre cele mai spectaculoase goluri ale turneului, în poarta Columbiei.

“Am fi dorit să fie o surpriză, dar așa este. Adrian Ilie va da lovitura de începere a meciului. Am făcut-o acum pentru a crea un arc în timp între Adrian Ilie și Florinel Coman.

Adrian Ilie a fost lângă noi, a venit în bază, ne-a vorbit, a vorbit cu jucătorii, e un om foarte aproape de noi. A venit și acum câteva luni la bază. Tocmai de aia am ținut cont de evoluțiile din ultima vreme ale lui Florinel Coman și ne-am dus puțin înapoi, iar eu mai am o chestie specială: Adi Ilie a venit cu Valencia în Ghencea și a fost huiduit.

Cumva mă gândesc că ar fi o reparație morală. Numele lui e pronunțat prea rar. Se vorbește de Hagi și generația lui, de Mutu și generația lui, dar multă lume a uitat de Adrian Ilie. Adi Ilie a fost genial, un fotbalist de excepție.

Dacă ar fi să vorbim de profilul lui de jucător, pentru mine Marcel Răducanu, Adrian Ilie și Adrian Mutu au fost 3 jucători în zona aia. Și Ilie Dumitrescu, bineînțeles, dar arcurile astea le-aș vedea eu în timp. Eu mă bucur foarte mult că a acceptat invitația. Invitația a venit în primul rând din partea Peluzei Nord”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

La națională, Adi Ilie a evoluat în 55 de partide și a înscris 13 goluri. Cele mai multe apariții le-a bifat la Valencia CF, 113, unde a marcat de 37 de ori și a pasat decisiv în 15 situații, în aproape 6.800 de minute jucate în tricoul spaniolilor.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Studiu. Românii își propun să arunce mai puțină mâncare

Șapte din zece români își propun să arunce mai puțină mâncare la gunoi, relevă cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research în...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă