22.1 C
București
sâmbătă, 1 august 2026
AcasăȘtirile zileiLa noapte trecem la ora de iarnă

La noapte trecem la ora de iarnă

Ora de iarnă este de fapt ora legală oficială standard, de multe ori doar ora oficială, legată de conceptul de oră astronomică, folosită în mod normal în majoritatea ţărilor sau teritoriilor, în special în emisfera nordică, acoperind calendaristic, de obicei, perioada cuprinsă între lunile octombrie a unui an şi aprilie a anului următor.

Ora de iarnă este numită astfel prin contrast cu ora de vară, al cărei scop este folosirea din plin, cât mai mult timp posibil, a luminii Soarelui, prin mutarea înapoi a orei oficiale cu o oră. Cel care s-a gândit prima dată la posibilitatea introducerii acestui tip de orar convenţional a fost un neo-zeelandez pe numele Hudson, în 1898. 

CFR Călători anunţă că trenurile surprinse în circulaţie de trecerea la ora de iarnă vor staţiona în gări, dar mersul trenurilor nu se va schimba. 

În noaptea 27/28 octombrie 2018, când ora 4.00 devine ora 3.00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

”Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare”, informează CFR Călători, citată de Mediafax.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00 vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

Cele mai citite

Nicușor Dan, mesaj de Ziua Holocaustului Romilor: „Avem obligaţia de a ne asigura că tinerii înţeleg trecutul”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor, în care a atras atenția asupra pericolului reprezentat...

Camera Deputaților votează ajutoarele de stat pentru crescătorii de porci și bovine. Plen extraordinar de la ora 12:00

Camera Deputaților se reunește vineri, de la ora 12:00, într-o nouă ședință de plen din cadrul sesiunii extraordinare a Parlamentului.Pe ordinea de zi se...

FCSB ratează calificarea în Europa! Campioana României a fost învinsă categoric în Letonia

FCSB a fost eliminată din UEFA Conference League după înfrângerea cu 4-1 suferită pe terenul formației FK Auda.FCSB și-a încheiat parcursul european în turul...
Ultima oră
Pe aceeași temă