27 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăSportFotbalKylian Mbappe, prestație de excepție în Liga Campionilor! Francezul a reușit un...

Kylian Mbappe, prestație de excepție în Liga Campionilor! Francezul a reușit un hat-trick istoric împotriva lui Manchester City

Kylian Mbappe a fost jucătorul decisiv pentru Real Madrid în victoria clară contra lui Manchester City, scor 3-1, în returul optimilor de finală din Champions League. Cu această performanță, atacantul francez a reușit mai multe recorduri importante în competiție.

Mbappe, omul meciului pe Santiago Bernabeu

După victoria din tur, 3-2 pe Etihad, Real Madrid pornea ca favorită în returul de pe teren propriu. Echipa lui Carlo Ancelotti a controlat partida încă din primele minute, iar Kylian Mbappe a fost principalul artizan al succesului madrilenilor.

Francezul a deschis scorul în minutul 4, după o pasă perfectă a lui Raul Asencio, finalizată elegant cu un lob peste portarul Ederson. În minutul 33, Mbappe și-a trecut în cont dubla, după ce a trecut ușor de adversarul direct și a șutat puternic la colțul scurt.

Seara perfectă a atacantului francez s-a încheiat în minutul 60, când acesta a înscris al treilea gol cu o execuție spectaculoasă cu piciorul stâng, trimițând mingea la colțul lung, fără șanse pentru portarul advers.

Deși Manchester City a redus din diferență pe finalul partidei, madrilenii au reușit să se impună clar, obținând o calificare fără emoții în sferturile de finală ale Champions League.

Mbappe, noi recorduri impresionante în Liga Campionilor

Hat-trick-ul reușit împotriva lui Manchester City a adus mai multe recorduri impresionante pentru Kylian Mbappe:

  • Primul jucător care înscrie un hat-trick într-o fază eliminatorie de Champions League împotriva unei echipe antrenate de Pep Guardiola.
  • Primul fotbalist din istoria competiției care reușește un hat-trick pe Santiago Bernabeu și pe Camp Nou. În sezonul 2020/21, pe când evolua la PSG, Mbappe a înscris de trei ori împotriva Barcelonei, în victoria cu 4-1 de pe Camp Nou.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Messi a revenit pe teren după drama din familie! Inter Miami a fost eliminată din Leagues Cup

Lionel Messi a disputat primul meci după decesul tatălui său, însă revenirea sa nu a putut evita eliminarea lui Inter Miami din Leagues Cup.Lionel...

Isărescu: Menținerea ratingului României în categoria investment grade este „o decizie corectă”

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, consideră corectă decizia agențiilor internaționale de rating de a păstra România în categoria recomandată pentru investiții, în ciuda dezechilibrelor fiscale...

Truth Social vinde acces anticipat la postările lui Trump. Abonații premium plătesc până la 100.000 de dolari pe lună

Platforma Truth Social, deținută de compania Trump Media & Technology Group (TMTG), a atras deja peste 10 clienți pentru un serviciu care le oferă...
Ultima oră
Pe aceeași temă