12.6 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăPoliticăKlaus Iohannis la Congresul PNL "Viitorul preşedinte al Partidului Naţional Liberal va...

Klaus Iohannis la Congresul PNL “Viitorul preşedinte al Partidului Naţional Liberal va avea o misiune foarte, foarte grea.”

”Să demonstreze, în primul rând, că Partidul Naţional Liberal este în continuare cel mai important partid din România, nu doar pentru tradiţia sa, nu doar pentru istoria sa, indisolubil legată de destinul României moderne, nu doar pentru că milioane de români iubesc fibra liberală şi valorile asumate de acest partid. Ci pentru că principiile liberalismului sunt singurele pe care se poate clădi o ţară dezvoltată, profund democratică, o ţară care să recupereze rapid decalajele faţă de celelalte state din marea familie europeană”, a spus şeful statului, în discursul susţinut în cadrul Congresului liberalilor. Iohannis a criticat faptul că, în cadrul competiţiei interne, nu au existat mai multe dezbateri, ci mai multe atacuri la persoană.

“Ne aflăm, şi nu pentru prima dată, într-un punct de inflexiune, nu doar pentru Partidul Naţional Liberal, ci şi pentru România şi trebuie să recunoaştem că nu a fost o campanie internă aşa cum mulţi ne-am fi dorit. Partidul Naţional Liberal este un partid viu, competiţia deschisă a fost mereu posibilă şi încurajată, dar mi-ar fi plăcut să văd mai multe dezbateri de idei, mai multe discuţii aplicate pe moţiuni şi pe proiecte. Să nu ne amăgim, sub scuza confruntării democratice fireşti nu se pot ascunde anumite derapaje şi atacuri la persoană, ca cele la care am asistat în ultimele luni. Astfel de atitudini nu trebuie să mai vedem niciodată nu doar în interiorul PNL, ci la niciun partid din România”, a afirmat Iohannis.

Şeful statului a menţionat că, “din păcate, s-au spus lucruri grave şi s-au folosit cuvinte dure, care sapă credibilitatea unui partid puternic încercat”.

“Un partid care a avut curajul să îşi asume responsabilitatea guvernării într-o perioadă extrem de dificilă, fiind astfel oricum expus criticii. Este păcat ca acest curaj să fie pus în umbră de atacuri din interior”, a punctat Iohannis.

El a adăugat că vremea confruntărilor electorale s-a încheiat, menţionând că, după alegerea conducerii PNL, ambele echipe trebuie să fie conştiente că menţinerea unităţii partidului este esenţială.

“Să nu uităm că am promis oamenilor, în 2020, patru ani de stabilitate politică, ani în care România să demareze şi să finalizeze investiţii structurale majore şi reforme sistemice îndelung aşteptate. Astăzi, membrii Partidului Naţional Liberal îşi aleg conducerea pe care o consideră potrivită. De mâine însă ambele echipe trebuie să fie conştiente că menţinerea unităţii partidului este esenţială pe mai departe. Cel mai important argument pentru necesitatea unităţii partidului este că România are nevoie de un liberalism puternic, care să acţioneze ca un adevărat vector de modernizare şi construcţie pentru naţiunea noastră”, a mai spus şeful statului.

Klaus Iohannis a menţionat că PNL se află în faţa unui “test de maturitate”, transmiţând că alegerile interne nu sunt doar despre a înlocui un lider cu un alt lider.

“Sunt convins că are capacitatea să arate că este un partid care îşi înţelege rolul în societatea românească, într-un moment când este mare nevoie de dovezi de responsabilitate, de înţelepciune, de unitate în jurul unor valori comune şi de solidaritate în faţa unor crize multiple. Alegerile interne nu sunt doar despre a înlocui un lider cu un alt lider. Alegerile interne sunt despre proiecte mai bune, despre eficienţă, despre înnoire şi despre reconectare cu oamenii. Partidul Naţional Liberal are obligaţia să îşi asculte alegătorii, să ţină cont de lecţia voturilor primite şi să se adapteze la problemele reale ale prezentului”, a adăugat Iohannis. 

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă